Ucraina: Poroşenko promite alegeri anticipate în toamnă
‘La toamnă, Ucraina va avea un nou parlament’, a declarat Poroşenko într-un interviu pentru canalele de televiziune ucrainene, după cum relatează AFP.
‘Nu se poate lucra cu un parlament unde jumătate din deputaţi nu recunosc DNR şi LNR (republicile separatiste autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul ţării, n.red) ca organizaţii teroriste şi unde fracţiuni întregi sunt conduse din străinătate’, a adăugat el.
Calea pentru alegeri anticipate în Ucraina este deschisă după ce coaliţia guvernamentală din parlamentul ucrainean s-a dizolvat săptămâna trecută, ca urmare a retragerii din alianţa aflată la putere la Kiev a două formaţiuni – Udar (de centru-dreapta), condusă de fostul campion mondial la box Vitali Kliciko, şi Svoboda (dreapta naţionalistă), avându-l ca lider pe Oleg Tiagnibok.
Un scrutin legislativ anticipat ar urma să-i permită preşedintelui Poroşenko să-şi constituie o majoritate solidă, capitalizându-şi astfel succesul în alegerile prezidenţiale din mai, în cadrul cărora a obţinut 55% din voturi.