Ucraina: Reactorul 5 din Zaporojie, oprit pentru revizie capitală, pe fondul unor alerte false cu bombă

Economica.net
26 02. 2015
centrala_nucleaara_ucraina_zaporojie_39451200

În revizie este şi al doilea reactor nuclear de la această centrală. De asemenea, lucrări de mentenanţă se desfăşoară în prezent şi la centralele nucleare din Rivne şi Iujno-Ukrainskaia.

Centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Ucraina şi a cincea din lume, are o capacitate de circa de 6.000 MW, ca urmare a exploatării celor 6 reactoare nucleare, de 1 milion kW fiecare, scrie Agerpres.

Autorităţile ucrainene au anunţat miercuri că au luat măsuri speciale de securitate atât la centrala nucleară din Zaporojie, cât şi la centrala de la Cernobâl, în urma unui apel telefonic anonim care anunţase că ambele centrale au fost ‘minate’. Mai mult decât atât, potrivit agenţiei ucrainene UNN, acesta avertizase că în data de 8 martie vor sări în aer trei reactoare la Cernobâl.

Forţele de ordine au pus în aplicare un întreg set de măsuri de verificare a clădirilor celor două centrale, precum şi a teritoriului din afară. Potrivit RIA Novosti, nu au fost descoperite obiecte suspecte sau vreo persoană străină.

Cu toate acestea, autorităţile au decis să întărească măsurile de pază şi de patrulare a centralelor nucleare din Zaporojie şi Cernobâl, mobilizând în acest scop angajaţi ai Ministerului ucrainean de Interne şi Serviciului de Securitate (SBU).

Rusia a reacţionat prompt la aceste evenimente. ‘Intenţionăm ca pe linia corporaţiei Rosatom (Agenţia rusă de energie nucleară) să ne adresăm Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) pentru a efectua o inspecţie suplimentară privind securitatea la centralele nucleare din Ucraina’, a declarat miercuri vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

După numărul de reactoare Ucraina ocupă locul al zecelea din lume şi al cincilea din Europa, toate reactoarele ucrainene sunt de tipul VVER. La ora actuală, potrivit unor date, în Ucraina funcţionează cinci centrale nucleare şi un total de 15 reactoare nucleare