Ucraina reexaminează „aproximativ 15” dosare cu privire la producătorul de gaze Burisma, cu care a avut legături din 2014 în 2019 fiul lui Biden
„Facem un audit al dosarelor (…) în care pot fi implicaţi (fostul conducător al gigantului Burisma) Mikola Zloşevski, (omul de afaceri ucrainean) Serghii Kurcenko şi alţii”, a declarat pentru presă procurorul Ruslan Riaboşapka, subliniind că aceste dosare nu par să-l vizeze pe fiul fostului vicepreşedinte american Joe Biden Hunter Biden.
Aceste dosare – examinate deja de justiţie, dar clasate la acea vreme – sunt în număr de „aproximativ 15”, dar nu par să-l vizeze pe Hunter Biden, care a intrat în 2014 în Consiliul de Administraţie al Burisma, potrivit News.ro.
„Din câte vedem noi, este vorba mai mult despre Zloşevski şi Kurcenko decât de Burisma şi Biden”, a apreciat el.
„Eu nu pot să spun că vedem sau înţelegem toate dosarele. Munca continuă şi vom prezenta rezultatele mai târziu”, a adăugat procurorul.
Scopul reexaminării este să stabilească dacă aceste dosare au fost clasate în mod legal, a declarat procurorul, dând asigurări că această decizie nu a fost luată în urma unor presiuni politice.