Ucraina refuză să scoată Raiffeisen de pe lista neagră a ”sponsorilor internaţionali ai războiului” – Reuters

Ucraina a refuzat să elimine grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) de pe o listă neagră a "sponsorilor internaţionali ai războiului", provocând cea mai mare bancă occidentală prezentă în Rusia să renunţe la legăturile cu Moscova, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 16 feb. 2024, 09:15
Ucraina refuză să scoată Raiffeisen de pe lista neagră a ''sponsorilor internaţionali ai războiului'' - Reuters

Austria a făcut presiuni pentru ca Raiffeisen să fie eliminată de pe o listă denumită de Ucraina a „sponsorilor internaţionali ai războiului”, care a fost pusă la punct de Kiev, pentru a denigra companiile ce fac afaceri în Rusia şi susţin efortul de război al Moscovei, de exemplu prin plata taxelor în Rusia.

Într-o scrisoare trimisă luna aceasta la Raiffeisen şi consultată de Reuters, oficialii de la Kiev au pus sub semnul întrebării eforturile băncii de a ieşi de pe piaţa rusă, spunând că partea cea mai mare a planurilor sale este vagă şi incompletă.

Astfel sporesc presiunile asupra grupului austriac, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Austria, ai cărei lideri politici au făcut lobby pentru ca Raiffeisen să fie scoasă de pe listă, după ce au reuşit anterior să obţină o suspendare temporară.

„Încă rămân o serie de unghiuri moarte”, ceea ce afectează scoaterea băncii de pe listă. Nu a fost respectat calendarul vânzării subsidiarei Raiffeisen din Rusia şi rămâne neclar când, în cel mai bun caz, se va realiza scenariul scindării, se arată în scrisoarea oficialilor ucraineni. De asemenea, aceştia şi-au exprimat temerile privind schema de atenuare a împrumuturilor acordate soldaţilor ruşi.

Raiffeisen a intenţionat anul trecut să scindeze afacerea sa din Rusia, dar încă nu a avut loc acest proces.

Un purtător de cuvânt al Raiffeisen a declarat că banca nu poate da un interval de timp pentru ieşirea de pe piaţa rusă, deoarece acest proces depinde de aprobarea autorităţilor de reglementare.

Lista neagră nu are valoare juridică, dar are o importanţă simbolică, majorând presiunile pentru ca Raiffeisen să se retragă din Rusia şi supărându-i pe politicienii şi oficialii din Austria.

În decembrie, politicienii de la Viena au reuşit să obţină o suspendare temporară, pentru ca Austria să fie de acord cu cel de al 12-lea pachet de sancţiuni europene care viza Rusia.

În mod public, Austria sprijină Ucraina, dar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că oficialii de la Viena sunt reticenţi în tăierea completă a legăturilor îndelungate cu Rusia, sperând că ar putea fi posibilă restabilirea relaţiilor la un moment dat.

Oficialii guvernamentali austrieci cred că Raiffeisen nu a fost tratată corect, în timp ce alte bănci, cum ar fi UniCredit SpA, care au rămas active în Rusia, nu apar pe listă.

Raiffeisen nu este singura companie din Austria aflată pe listă. Unele firme au fost eliminate de pe listă, inclusiv grupul ungar OTP Bank.

Miercuri, Raiffeisen a anunţat că este în negocieri avansate privind vânzarea subsidiarei sale din Belarus unui cumpărător din Emiratele Arabe Unite (EAU).

Banca Centrală Europeană a pus presiune asupra Raiffeisen (cea mai mare bancă occidentală care activează în continuare pe piaţa din Rusia după invadarea Ucrainei) să renunţe la afacerile sale foarte profitabile de pe piaţa rusă.

RBI susţine că în continuare lucrează la o vânzare sau o scindare.

Te-ar mai putea interesa și
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit de gaze cu Ucraina şi a dat vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi......
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul asupra Canalului Panama (Video)
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a nominalizat pe comisarul comitatului Miami-Dade, Kevin Marino Cabrera, ca ambasador ...
Armata israeliană și-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza, cea ce a dus la numeroase victime în rândul civililor – New York Times
Armata israeliană și-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza, cea ce a dus la numeroase ...
Armata israeliană şi-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza pentru a le permite comandanţilor ...
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad ...