Ucraina: Reuniunea de la Berlin s-a încheiat cu „progrese”, dar fără rezultate concrete

Economica.net
18 08. 2014
heints_33522500

El a precizat că participanţii la tratative vor raporta acum rezultatele întrevederii şefilor de stat şi de guvern din ţările lor, urmând ca luni sau marţi să se decidă ‘sub ce formă vor continua discuţiile’.

A fost ‘o discuţie dificilă, dar cred şi sper că am făcut progrese în anumite puncte’, a afirmat Steinmeier după cele cinci ore de discuţii cu omologii săi rus, Serghei Lavrov, ucrainean, Pavlo Klimkin, şi francez, Laurent Fabius.

Însă el nu a oferit informaţii despre punctele asupra cărora consideră că întrevederea a adus progrese. A menţionat doar că printre problemele abordate se numără ‘ameliorarea şi optimizarea actualelor controale ineficiente la frontiera’ ruso-ucraineană, etapele de parcurs către o posibilă încetare a focului sau ajutoarele umanitare. ‘Obiectivul este să facem tot posibilul pentru ca armele să tacă în Ucraina şi să evităm producerea de noi victime’, a adăugat ministrul Steinmeier, singurul care a ieşit să facă declaraţii în faţa presei imediat după reuniune.

Şi o sursă diplomatică franceză a declarat pentru AFP că ‘în ciuda unui climat dificil, s-au înregistrat progrese’, dar la fel fără să ofere clarificări.

Conform acestei agenţii de presă, în afara reuniunii, un diplomat german angajat puternic alături de cancelarul Angela Merkel pentru găsirea de soluţii care să pună capăt acestui conflict şi-a exprimat speranţa că s-ar putea conveni o foaie de parcurs pentru o încetare a focului, dar a admis că părţile sunt încă departe de o soluţie politică