Apare o a doua Transnistrie în Ucraina, după „alegerile” din Donbas? Separatiştii au anunţat deja „ruperea definitivă”

Economica.net
03 11. 2014
donetk_6679009865643_43940500

‘Situaţia este foarte îngrijorătoare: ei au deja un steag şi o stemă, iar acum vor avea şi un parlament’, a afirmat el duminică, comentând în legătură cu aşa-numitele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din teritoriile separatiste, care au fost denunţate cu fermitate de către Kiev şi Occident, scrie Agerpres.

În opinia sa, o parte importantă a populaţiei din zonele separatiste sprijină continuarea conflictului armat.

Potrivit informaţiilor sale, secţii de votare pentru alegerile în autoproclamata ‘republică populară’ Lugansk au fost deschise în regiunile Voronej şi Rostov, în Federaţia Rusă.

Alegerile din Doneţk au dat speranţa generaţiei mai în vârstă că regiunea lor nu va deveni parte a Ucrainei, titrează luni publicaţia The Guardian, potrivit căreia Doneţkul a votat pentru o nouă realitate într-o ţară care nu există (‘republica populară’ Doneţk). Alegerile de duminică reprezintă încă un pas spre crearea unei noi realităţi pe pământ ucrainean, care nu va mai fi sub controlul Kievului. Moscova a declarat deja că ea recunoaşte rezultatele acestor alegeri.

Generaţia mai în vârstă din regiunile separatiste, nostalgică a URSS, tratează cu calm prezenţa insurgenţilor în zonă. Rusia nu a demonstrat un mare interes faţă de anexarea acestui teritoriu ca în cazul Crimeii. Cu toate acestea, rebelii speră că fluxurile financiare şi de investiţii ar putea să vină dinspre Moscova după acest scrutin.

 

Rebelii din estul Ucrainei: Regiunea Donbas, definitiv separată de Ucraina

Separatiştii din estul ucrainean au anunţat luni că ‘alegerile’ prezidenţiale şi legislative desfăşurate duminică în zona minieră Donbas au confirmat definitiv separarea acestei regiuni de restul Ucrainei.

‘Alegerile s-au desfăşurat legitim şi fără niciun incident care să influenţeze rezultatele. În prezent, noi dispunem de putere legitimă. (Regiunea) Donbas nu mai face parte din Ucraina, aceasta fie că place sau nu unora sau altora’, a declarat şeful comisiei electorale din Doneţk, Roman Liaghin, potrivit RIA Novosti.

El a indicat că noul şef al ‘republicii’ Doneţk, teritoriu ce face parte împreună cu regiunea Lugansk din bazinul minier Donbas, va fi învestit în următoarele câteva zile şi că ceremonia se va derula ‘într-un mod interesant’. Potrivit RIA Novosti, această ceremonie ar urma să aibă loc la 4 noiembrie.

Liderii rebelilor aflaţi în război cu Kievul au câştigat, fără nicio surpriză, ‘alegerile’ organizate la 2 noiembrie în regiunile separatiste, un scrutin calificat de europeni drept ‘un nou obstacol’ în fragilul proces de pace menit să pună capăt confruntărilor din estul Ucrainei. Moscova a recunoscut însă rezultatele acestui scrutin şi a cerut Kievului să pună capăt ofensivei sale militare în estul separatist, subliniind că noii lideri aleşi în regiune au de acum suficientă autoritate pentru a angaja un dialog cu puterea ucraineană.