Ucraina: Rusia denunţă „declaraţiile belicoase” ale Kievului
‘Suntem preocupaţi de aceste declaraţii belicoase ale autorităţilor de la Kiev’, a declarat ministerul rus într-un comunicat.
‘Insistăm ca Kievul să oprească imediat această retorică belicoasă ce vizează intimidarea propriei sale populaţii’, a adăugat el, apelând la evitarea folosirii forţei şi iniţierea unui dialog pentru ‘reconcilierea naţională a ţării’.
La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunţat că Rusia nu va lua imediat nicio măsură de retorsiune după sancţiunile occidentale împotriva Moscovei asupra crizei din Ucraina.
‘Noi nu vom acţiona, nu vom face lucruri stupide… vrem să dăm partenerilor noştri posibilitatea de a se calma’, a spus Lavrov într-o conferinţă de presă în timpul unei vizite în Chile miercuri.
Cu toate acestea, Moscova ar putea reevalua în funcţie de cum evoluează situaţia în ceea ce priveşte sancţiunile, a adăugat el, citat de Reuters