Ucraina: Rusia pune în aplicare ‘o ocupare disimulată’ a sud-estului ţării

Economica.net
30 04. 2014
donetsk_36335000

‘Ceea ce se petrece astăzi în estul Ucrainei este o formă disimulată de ocupaţie. Forţe speciale ruse, care operează în prezent în Ucraina, ocupă clădiri administrative şi prezintă aceasta ca pe acţiuni de protest ale cetăţenilor ucraineni’, a afirmat Deşciţa, într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei de presă Interfax-Ukraina.

Oficialul de la Kiev a calificat drept o ‘provocare’ declaraţiile mai multor reprezentanţi ai Moscovei privind o posibilă trimitere a unor forţe de menţinere a păcii în Ucraina.

‘Noi calificăm aceasta drept o provocare, deoarece partea rusă vrea să ia o decizie unilaterală în acest sens. Nu este decât un alt scenariu pe care Moscova l-a pus în trecut în practică pentru a avea o scuză în vederea unei agresiuni’, a declarat ministrul ucrainean de externe.

Referindu-se la o eventuală misiune de pace în Ucraina, Deşciţa a declarat că autorităţile proeuropene de la Kiev nu iau deocamdată în considerare o astfel de evoluţie. ‘Nu vom ridica această chestiune la ONU, întrucât trimiterea de forţe de menţinere a păcii este posibilă numai după încheierea unui conflict militar şi nu în momentul în care acesta continuă’, a afirmat el, insistând că prezenţa unor forţe de menţinere a păcii în sud-estul Ucrainei reprezintă un nonsens în acest moment.

Mai mult, ministrul ucrainean a ţinut să sublinieze că restabilirea ordinii constituţionale în regiunile de est ale ţării reprezintă o chestiune internă a Ucrainei.

Ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite, Vitali Ciurkin, declarase mai devreme că Rusia ar putea trimite forţe de menţinere a păcii în Ucraina, în caz de nevoie. Partea rusă, în acest caz, îşi va întemeia decizia pe legislaţia internaţională şi o hotărâre corespunzătoare din partea Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus), a indicat diplomatul rus.

În acest context, preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a declarat miercuri că insurgenţii separatişti pregătesc diversiuni în şase regiuni din sud-estul ţării în perioada vacanţei de 1 mai. Grupuri subversive au primit ordin să destabilizeze situaţia în regiunile Harkov, Odesa, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Herson şi Nikolaev, a indicat Turcinov, adăugând că dispune de aceste date de la serviciile secrete.