Ucraina se pregătește să atace Peninsula Crimeea

Ucraina se pregăteşte să atace Peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, precum şi Flota Rusă de la Marea Neagră staţionată acolo, potrivit unui oficial guvernamental ucrainean, citat marţi de agenţia DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 19 iul. 2022, 20:00
Ucraina se pregătește să atace Peninsula Crimeea

„Primim capabilităţi anti-navă şi mai devreme sau mai târziu vom viza flota”, a declarat unul dintre vice-miniştrii ucraineni ai apărării, Volodîmîr Havrîlov, pentru ziarul The Times în timpul unei vizite la Londra. „Rusia va trebui să părăsească Crimeea dacă ei doresc să existe ca ţară”, a adăugat el.

Potrivit lui Havrîlov, recăpătarea Insulei Şerpilor, ocupată de Moscova la începutul invaziei, a fost un prim pas. „Suntem gata să-i luăm la ţintă peste tot în Marea Neagră, dacă avem această capacitate”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacţionat spunând că remarcile lui Havrîlov confirmă necesitatea „operaţiunii militare speciale”, denumirea oficială a războiului în Rusia şi care urmăreşte, printre altele, „denazificarea” şi „demilitarizarea” Ucrainei.

Potrivit secretarului de presă prezidenţial rus, astfel de declaraţii ce conţin „pretenţii asupra teritoriului Rusiei vorbesc încă o dată despre corectitudinea operaţiunii speciale”.

„Numai prin astfel de mijloace Ucraina poate fi eliberată de asemenea reprezentanţi ai conducerii”, a mai declarat Peskov, potrivit agenţiei oficiale de presă ruse TASS.

Te-ar mai putea interesa și
Reducerea forțelor militare ale SUA din Europa. Discuțiile vor începe în acest an, anunță ambasadorul american la NATO
Reducerea forțelor militare ale SUA din Europa. Discuțiile vor începe în acest an, anunță ambasadorul american la NATO
Statele Unite vor începe în acest an discuţiile cu aliaţii săi europeni în legătură cu reducerea forţelor americane din Europa, a afirmat vineri ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker......
Cătălina Marga pleacă din funcția de director financiar al RetuRO
Cătălina Marga pleacă din funcția de director financiar al RetuRO
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) din România, anunță că după mai bine de doi ani în ...
Alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron denunță ingerințele externe din scrutinele care vor avea loc în Europa, în special în România acum
Alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron denunță ingerințele externe din scrutinele care vor avea loc în Europa, în ...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat vineri ''ingerinţele'' în alegerile care vor avea loc în Europa, în ...
O nouă linie electrică de înaltă tensiune a fost finalizată. Lucrarea a fost făcută de firme românești
O nouă linie electrică de înaltă tensiune a fost finalizată. Lucrarea a fost făcută de firme românești
Săptămâna aceasta a fost pusă în funcțiune linia electrică aeriană (LEA) 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET, ...