Ucraina se pregăteşte să dea în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor la importurile de alimente

Ucraina intenţionează să dea în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor pe care aceste state le-au impus pentru importurile de produse alimentare ucrainene, a declarat reprezentantul pentru comerţ al Ucrainei, Taras Kachka, într-un interviu publicat luni de Politico şi preluat de Reuters.
AGERPRES - lun, 18 sept. 2023, 12:34
Ucraina se pregăteşte să dea în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor la importurile de alimente

În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie a expirat pe 15 septembrie.

Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. Autorităţile de la Varşovia, Bratislava şi Budapesta susţin că acţionează în interesele economiilor lor şi că deciziilor lor sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.

„Este important să dovedim că aceste acţiuni sunt greşite din punct de vedere legal. Şi de aceea vom începe mâine să demarăm procedurile legale”, a declarat Kachka pentru Politico.

Oficialul ucrainean a adăugat că autorităţile de la Kiev ar putea introduce măsuri de retorsiune împotriva Poloniei dacă autorităţile de la Varşovia nu renunţă la măsurile lor suplimentare. „Vom fi forţaţi să reacţionăm prin măsuri care să vizeze noi produse şi vom interzice importurile de fructe şi legume din Polonia”, a spus Taras Kachka.

Autorităţile de la Kiev au avertizat anterior că ar putea demara o procedură de arbitraj internaţional ca răspuns la restricţiile impuse exporturilor de cereale.

Comisia Europeană a pus punct vineri interdicţiei introduse de cinci state membre UE cu privire la importurile de cereale ucrainene, în schimbul unor angajamente ale Kievului că va lua măsuri pentru a controla afluxul de cereale spre ţările vecine.

Taras Kachka a precizat că Kievul este pregătit să „îşi asume responsabilitatea de a se asigura că exportul din Ucraina nu creează niciun tsunami în ţările vecine” şi că va introduce un sistem de licenţe de export „în timp real” pentru cereale.

Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, înainte ca invazia rusească din 2022 să îi reducă capacitatea de a expedia produse agricole prin porturile sale de la Marea Neagră. De atunci încoace, fermierii ucraineni s-au bazat pe exporturile realizate prin ţările vecine, inclusiv prin România. Cu toate acestea, afluxul de cereale şi oleaginoase ucrainene în ţările vecine a afectat veniturile fermierilor est-europeni astfel că guvernele din regiune au interzis importurile de produse agricole din Ucraina.

Conform autorităţii portuare, în primele opt luni ale anului 2023, Ucraina a exportat 9,2 milioane de tone de cereale prin Portul Constanţa, însă ritmul livrărilor a încetinit, pe măsură ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre s-au intensificat. Comparativ, pe tot parcursul anului 2022, Ucraina a expediat 8,6 milioane de tone de cereale prin Portul Constanţa.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Circulație feroviară cu locomotive Diesel între Lunca Bradului și Toplița. Traficul feroviar este oprit temporar între staţiile Răstoliţa şi Topliţa, din cauza unui copac prăbușit
Update: Circulație feroviară cu locomotive Diesel între Lunca Bradului și Toplița. Traficul feroviar este oprit temporar ...
Update: Traficul feroviar pe distanţa Lunca Bradului şi Topliţa se desfăşoară cu tracţiune Diesel, după ce iniţial a fost oprit din cauza unui copac prăbuşit pe linia de contact, a......
Datoria guvernamentală a crescut în luna martie până la 998,6 miliarde de lei
Datoria guvernamentală a crescut în luna martie până la 998,6 miliarde de lei
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde de lei, de la ...
Nicușor Dan anunță că, după ce va primi motivarea CCR de respingere a sesizării sale, va trimite înapoi în Parlament „Legea Vexler”
Nicușor Dan anunță că, după ce va primi motivarea CCR de respingere a sesizării sale, va trimite înapoi în Parlament ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri că, după ce Curtea Constituţională va publica motivarea, va retrimite în ...
Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor pe ultimul lot la care a început construcția
Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor pe ultimul lot la care a început construcția
Retter Group, unul dintre constructorii lotului 1 (17,5 km) din Autostrada de Centură București Nord, a prezentat stadiul ...