Ucraina: SUA ameninţă Rusia cu noi sancţiuni

Economica.net
29 01. 2015
moscova_43945300

‘Atât timp cât Rusia nu va înceta să aducă atingere flagrantă obligaţiilor sale (…), preţul de plătit va continua să crească’, i-a spus vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, potrivit declaraţiilor citate de Casa Albă după o conversaţie telefonică între cei doi lideri.

Casa Albă a condamnat, de asemenea, ‘separatiştii susţinuţi de Rusia’, precum şi ‘gravele pierderi civile provocate de ofensiva susţinută de Rusia în estul Ucrainei’, scrie Agerpres.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a prelungit miercuri seară până în aprilie sancţiunile contra parlamentarilor ruşi – în special suspendarea dreptului de vot al celor 18 deputaţi -, decise în urmă cu un an după anexarea Crimeii la Rusia, fără să adopte însă noi sancţiuni economice împotriva Moscovei.

Marţi, preşedintele american, Barack Obama, şi cancelarul german, Angela Merkel, ‘au căzut de acord’, cu prilejul unei discuţii telefonice, asupra faptului că Rusia va trebui ‘să îşi asume responsabilitatea’ ‘sprijinului material acordat separatiştilor’ proruşi în estul Ucrainei, a anunţat Casa Albă.

Rusia a dezminţit constant că susţine rebeliunea separatistă din Ucraina şi a denunţat măsurile occidentale ce urmăresc slăbirea poziţiei preşedintelui Vladimir Putin.

Un atac al separatiştilor propuşi la sfârşitul săptămânii trecute contra oraşului Mariupol (estul Ucrainei), care ar putea servi ca punte între Rusia şi Crimeea anexată, s-a soldat cu 30 de morţi, în principal civili.