Ucraina trebuie să se pregătească pentru o posibilă scădere a ajutorului din partea aliaţilor, apreciază generalul Zalujnîi

Ucraina trebuie să se pregătească pentru o posibilă scădere a ajutorului din partea aliaţilor săi, ceea ce o va forţa să îşi adapteze strategia militară, a declarat generalul Valeri Zalujnîi, comandant-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, într-un articol publicat joi, informează AFP.
AGERPRES - vin, 02 feb. 2024, 08:38
Ucraina trebuie să se pregătească pentru o posibilă scădere a ajutorului din partea aliaţilor, apreciază generalul Zalujnîi

Foarte popularul general, ale cărui tensiuni cu preşedintele Volodimir Zelenski au dat naştere la numeroase comentarii, şi-a exprimat îngrijorarea într-o luare de poziţie pentru CNN în legătură cu o posibilă reducere a sprijinului din partea aliaţilor Kievului.

„Trebuie să facem faţă unei reduceri a sprijinului militar din partea principalilor noştri aliaţi, care se confruntă cu propriile tensiuni politice”, a anticipat generalul, în funcţie din 2021, cu câteva luni înainte de începerea invaziei ruse.

Liderii europeni au ajuns joi la un acord privind un ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, blocat până acum de Ungaria, iar Senatul american urmează să dezvăluie noul său plan de ajutor pentru Ucraina în această săptămână.

Generalul Zalujnîi a mai spus pentru CNN că Ucraina nu va putea să îşi mărească numărul soldaţilor decât dacă Parlamentul adoptă măsuri „nepopulare” pentru a mobiliza mai multe trupe, o problemă extrem de controversată în Ucraina.

Armata i-a cerut preşedintelui Zelenski să înroleze o jumătate de milion de locuitori care să îi înlocuiască pe soldaţii epuizaţi pentru a face faţă celor aproximativ 600.000 de soldaţi ruşi dislocaţi în Ucraina. Însă, în luna ianuarie, Parlamentul Ucrainei a refuzat să dezbată un proiect de lege controversat, ce vizează mobilizarea mai multor trupe.

În presa ucraineană au circulat săptămâna aceasta zvonuri conform cărora preşedintele Zelenski se gândeşte să îl schimbe şeful armatei din cauza dezacordurilor cu privire la modul de a creştere numărul soldaţilor. Nivelul de încredere pentru general în rândul populaţiei a ajuns la 92%, faţă de 77% cât înregistrează şeful statului ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA,......
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire ...
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...