Ucraina trece primul reactor nuclear exclusiv pe combustibil american
Ucraina a anunţat joi trecerea în premieră a unui reactor nuclear exclusiv pe combustibil american, în locul celui rusesc, informează AFP.
Energoatom, operatorul celor patru centrale nucleare ucrainene, a precizat că este vorba de reactorul numărul 3 al centralei de la Iujnoukrainsk, din sudul ţării, iar materialul fisionabil provine de la grupul Westinghouse din SUA, filială a concernului japonez Toshiba.
Westinghouse furnizează Ucrainei combustibil nuclear încă din 2005, dar până acum acesta era folosit alături de cel din Rusia, de la monopolul TVEL. Şase reactoare din cele 15 ale ţării au introdus deja în uz combustibil american.
În 2014, pe fondul conflictului cu Rusia, Kievul a încheiat un acord cu Westinghouse pentru extinderea livrărilor. În 2016, Moscova a afirmat că există riscul de incidente la centralele ucrainene, din cauza schimbării sursei de combustibil, dar autorităţile ucrainene au respins temerile, considerându-le nefondate.