Ucraina: UE nu se ia deocamdată după Statele Unite, care au rechemat familiile diplomaţilor – Borrell
„Cred că nu ar trebui să dramatizăm situaţia şi să părăsim Ucraina, cu excepţia cazului în care Statele Unite ne oferă informaţii care să justifice această decizie”, a spus Josep Borrell înaintea unei videoconferinţe cu şeful diplomaţiei americane Antony Blinken.
„Credem că o invazie rusă (…) s-ar putea întâmpla în orice moment”, a declarat reporterilor un înalt responsabil american duminică seară pentru a justifica decizia de a cere familiilor diplomaţilor americani să părăsească ţara.
„Blinken ne va explica” această decizie, a comentat Josep Borrell. Secretarul de stat al SUA urmează să vorbească luni prin videoconferinţă în cadrul unei întâlniri a miniştrilor de externe ai UE pentru a-i informa despre discuţiile sale avute vineri cu omologul său rus Serghei Lavrov.
„Nu am luat nicio decizie de a cere plecarea familiilor diplomaţilor noştri din Ucraina, doar dacă Blinken ne furnizează informaţii care să justifice o astfel de acţiune”, a adăugat Josep Borrell.
„Nu vom face acelaşi lucru pentru că nu cunoaştem niciun motiv specific. Dar secretarul (de stat american Antony) Blinken ne va informa”, a precizat Borrell reporterilor la sosirea sa pentru reuniunea cu omologii din UE, la care Blinken este aşteptat să se alăture online în jurul orei 14.00 GMT.
Tensiunile în Ucraina au crescut de luni de zile după ce Rusia a masat aproximativ 100.000 de soldaţi lângă graniţele Ucrainei, o acumulare dramatică de trupe despre care Occidentul afirmă că înseamnă pregătirea pentru un război pentru a împiedica Ucraina să adere vreodată la alianţa de securitate NATO.
Kremlinul a negat în mod repetat planul de a invada, dar armata rusă a luat deja o bucată de teritoriu ucrainean când a pus mâna pe Crimeea şi a susţinut forţele separatiste care au luat controlul unor mari părţi din estul Ucrainei în urmă cu opt ani, aminteşte Reuters.