Conflict în Ucraina: Un deputat proeuropean, asasinat în estul ţării

Două cadavre, între care cel al deputatului Vladimir Rybak din partea partidului Batkivşcina (al fostului premier Iulia Timoşenko), au fost descoperite într-un râu în apropiere de oraşul ucrainean Slaviansk, a confirmat marţi Ministerul ucrainean de Interne, citat de agenţiile de presă RIA Novosti şi Unian.
Economica.net - mie, 23 apr. 2014, 06:55
Conflict în Ucraina: Un deputat proeuropean, asasinat în estul ţării

Cele două corpuri au fost descoperite la 20 aprilie la periferia localităţii Slaviansk, de mai multe zile scena unei confruntări între susţinătorii federalizării Ucrainei şi forţele armate ucrainene.

‘Identitatea uneia din victime a fost stabilită astăzi (marţi). Acesta este Vladimir Rybak, deputat în consiliul municipal din oraşul Gorlovka, din partea partidului Batkivşcina. Cele două victime au fost torturate, înainte de a fi înecate în stare de inconştienţă’, a precizat ministerul într-un comunicat.

‘Cauza morţii ambelor persoane – traume combinate ca urmare a torturii şi înecul acestora, aflaţi în stare de inconştienţă’, menţionează pe site-ul său Ministerul de Interne.

Potrivit anchetatorilor, de torturarea şi asasinarea deputatului Rybak, precum şi de uciderea celei de-a doua persoane a cărei identitate nu a fost încă stabilită, sunt suspectaţi militanţii proruşi care au ocupat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Slaviansk.

Parlamentarul fusese răpit la Gorlovka în 17 aprilie de către patru indivizi în uniforme de camuflaj, care l-au forţat să urce într-o maşină şi l-au transportat spre o destinaţie necunoscută, după cum a relatat un martor.

Renumit pentru simpatiile sale proeuropene, deputatul a fost unul din principalii organizatori ai manifestaţiilor din Gorlovka în favoarea unităţii Ucrainei.

La 15 aprilie, noile autorităţi de la Kiev au lansat o operaţiune specială în sud-estul ţării împotriva simpatizanţilor federalizării, care cer un referendum privind statutul regiunii lor.

Autoproclamatul primar din Slaviansk, Viaceslav Ponomariov, nu a exclus ca această crimă să fie o provocare, în scopul discreditării susţinătorilor federalizării, care nu recunosc autoritatea noii puteri de la Kiev, scrie RIA Novosti în ediţia sa on-line în limba rusă.

Cadavrele descoperite cu urme de tortură în râul Toreţ de lângă Slaviansk l-au determinat pe preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, să dispună marţi reluarea operaţiunilor antiteroriste în estul ţării, potrivit agenţiei Unian. ‘Teroriştii a luat practic ostatică întreaga regiune Doneţk, au întrecut limitele, au trecut la tortură şi la asasinarea patrioţilor ucraineni. Provocarea aruncată de ei priveşte nu doar ţara noastră, ci întreaga comunitate internaţională, atunci când în mod sfidător încalcă deciziile adoptate la Geneva’, a explicat Turcinov.

În ajun, alte câteva evenimente marcante au plasat Slavianskul în centrul tensiunilor din estul Ucrainei. Militanţi proruşi au lansat tiruri asupra unui avion al forţelor aeriene ucrainene care efectua un zbor în zonă. Mai mult, aceştia l-ar fi sechestrat pe jurnalistul american Simon Ostrovsky şi l-ar fi arestat pe un şef al poliţiei locale, colonelul Oleg Prohorov.

Viaceslav Ponomariov a negat însă informaţiile privind atacarea avionului militar ucrainean şi răpirea jurnalistului american. ‘Nimeni nu l-a sechestrat pe Ostrovsky. În prezent, el se află aici, la noi, şi pregăteşte un material. Lucrează’, le-a declarat Ponomariov părinţilor acestuia, care l-au contactat telefonic chiar în timpul unei conferinţe de presă, susţinută marţi la Slaviansk. Colonelul Oleg Prohorov a fost însă răpit şi despre soarta sa nu se ştie nimic, relevă publicaţia electronică ucraineană Prestupnosti.net.

Te-ar mai putea interesa și
Israelienii de la Nofar, pe ultima sută de metri pentru finalizarea unui nou parc fotovoltaic în România
Israelienii de la Nofar, pe ultima sută de metri pentru finalizarea unui nou parc fotovoltaic în România
Un parc fotovoltaic de 73 MW al celor de la Nofar urmează să primească autorizația de înființare de la ANRE săptămâna viitoare....
Arieratele bugetului general consolidat au crescut uşor în februarie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut uşor în februarie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 0,1%, în februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, la ...
Putin se oferă să ajute Iranul după explozia devastatoare dintr-un port soldată cu cel puţin 25 de morţi
Putin se oferă să ajute Iranul după explozia devastatoare dintr-un port soldată cu cel puţin 25 de morţi
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a oferit să ajute Iranul în a face faţă exploziei care a zguduit cel mai mare port ...
Debitul Dunării, în creştere până la 6.000 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării, în creştere până la 6.000 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va creşte în următoarele zile până la 6.000 mc/s, situându-se ...