Ucraina va primi sute de generatoare electrice din partea orașelor din Uniunea Europeană
Iniţiativa ”Generatoare ale Speranţei” (Generators of Hope) lansată de PE şi de Eurocities, coaliţie ce reuneşte peste 200 de oraşe din 38 de state europene, are în vedere să trimită Ucrainei sute de generatoare electrice chiar în zilele următoare pentru a ajuta populaţia ce se află în faţa unei ierni fără electricitate, încălzire sau apă potabilă.
”Zece milioane de ucraineni nu au în prezent electricitate din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice civile”, a declarat la o conferinţă de presă preşedinta PE, Roberta Metsola.
”Parlamentul European şi UE au arătat o solidaritate remarcabilă cu Ucraina pe fronturile umanitar, militar şi financiar. Acum, ei (ucrainenii) au nevoie de sprijin practic pentru a trece iarna”, a subliniat Metsola.
Generatoarele vor fi destinate menţinerii în stare de funcţionare a facilităţilor esenţiale, respectiv spitale, şcoli, instalaţii de furnizare a apei, centre de îngrijire, adăposturi sau telefonia mobilă.
”Trebuie să acţionăm imediat. Iarna este în faţa noastră, lipsesc electricitatea şi gazele, nu avem timp de pierdut”, a declarat Dario Nardella, preşedinte al Eurocities şi primar al oraşului italian Florenţa.
Întrebat despre numărul generatoarelor ce ar putea fi donate Ucrainei, el a confirmat că ar putea fi vorba de câteva sute, inclusiv generatoare industriale.
Rusia a lansat miercuri un nou val de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice ucrainene, în seria de atacuri de acest fel începută în luna octombrie pentru a încerca să aducă Kievul la masa negocierilor şi a diminua potenţialul de luptă al Ucrainei în războiul declanşat prin agresiunea rusă.
Sursa foto: Thw-traunreut.de