Ucraina va riposta la orice atac rusesc, dă asigurări preşedintele Volodimir Zelenski
”Astăzi a avut loc unul dintre cele mai brutale bombardamente asupra oraşului Nikolaev şi regiunii”, a spus Zelenski într-un mesaj video.
El a adăugat că ”niciun atac rusesc nu va rămâne fără răspuns din partea armatei noastre”.
În prezent, trupe ruse sunt mutate din estul Ucrainei către zonele ocupate Herson şi Zaporojie, aflate în partea de sud a ţării.
Kievul a anunţat sâmbătă că bombardamente ruseşti au lovit mai multe localităţi din sudul şi estul Ucrainei, provocând moartea unei persoane la Nikolaev.
În Harkov, al doilea oraş ucrainean ca mărime, trei rachete S-300 au lovit sâmbătă la ora trei dimineaţă o şcoală care a luat foc, a anunţat primarul oraşului, Igor Terehov.
Clădirea principală a fost distrusă, potrivit primarului, care a publicat imagini cu clădirea în flăcări pe Telegram. Nicio informaţie privind eventuale victime nu a fost disponibilă până în prezent.
Potrivit guvernatorului regiunii Harkov Oleg Sinegubov, cel puţin cinci rachete S-300 au fost lansate asupra oraşului Harkov în noaptea de vineri spre sâmbătă.
În 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.