Ucraina vrea coridor și pentru exportul de metale. Ar trebui însă un acord din partea Rusiei. Traderii sunt reticenți
Ucraina vrea să includă și metalele pe lista produselor ce pot fi livrate prin coridorului creat în urma acordului semnat anul trecut între Rusia, Ucraina, Turcia și Națiunile Unite, informează AgriCensus.
Înțelegerea funcționează și a permis ca milioane de tone de porumb, grâu, floarea-soarelui și alte produse agricole să ajungă la marii importatori, permițând astfel Ucrainei să își susțină cât de cât economia, dar și o relaxare a presiunii pe preț.
Or, adăugarea exporturilor de metale ar reprezenta un alt impuls major pentru economia statului vecin, care suferă de zece luni de pe urma efectelor războiului cu Rusia.
„Ne vom concentra pe construirea mai multor depozite pentru produsele agricole, dar ceea ce trebuie să facem din punct de vedere strategic este să deschidem porturile maritime. Nu este vorba doar despre agricultură, ci și de oțel”, a declarat ministrul Economiei, Iulia Șvyrydenko, într-un interviu acordat Bloomberg în cadrul forumului internațional desfășurat în stațiunea elvețiană Davos.
Industria metalurgică se număra printre principalii contribuitori la economia ucraineană, dar a fost puternic afectată în urma invaziei rusești în țară, cele mai mari facilități de producție fiind parțial distruse sau ocupate de forțele rusești.
Pe lângă aceasta, produsele din metal, la fel ca și cerealele, erau exportate în principal prin porturile de la Marea Neagră și, ca atare, de la începutul războiului, fluxul a trecut la căi ferate, camioane și porturi mici, ceea ce a făcut ca logistica să fie mult mai costisitoare.
Astfel, permiterea expedierii metalelor din porturile din Odesa – de obicei cele trei porturi Pivdennyi, Odesa și Chornomorsk – poate contribui la minimizarea costurilor logistice și la creșterea fluxului, generând marje mai mari pentru țară.
Traderii de cereale se tem de noi provocări
Cu toate acestea, sugestia a fost întâmpinată cu reticență de traderii de cereale, care se tem că extinderea coridorului pentru a include metale ar putea aduce provocări.
Aceștia nu văd deocamdată cum se poate realiza acest lucru, deoarece este mai greu de argumentat că exporturile de metale sunt cruciale pentru sănătatea și bunăstarea populației mondiale în același mod în care au fost cerealele. Pe lângă aceasta, orice acord cu privire la modificările aduse acordului privind cerealele va trebui să fie discutat cu toate părțile implicate și, prin urmare, și cu Rusia – un concurent major al Ucrainei în industrie și o solicitare care este puțin probabil să fie primită cu mult entuziasm.
„Sună ca una dintre listele de dorințe, astfel încât este puțin probabil să fie realizată. Este mai ușor să pui presiune pe faptul că salvăm lumea de foamete, dar nu poți spune asta cu metalele”, a declarat o sursă locală, citată de AgriCensus.
Rusia a afirmat în mai multe rânduri că acest coridor trimite, de fapt, cereale ucrainene către țările europene, mai degrabă decât către țările în curs de dezvoltare care au nevoie de acces la aprovizionarea cu alimente ieftine.