Ucraina vrea să crescă tarifele pentru tranzitul de petrol rusesc prin conducta Drujba, ca urmare a atacurilor asupra infrastructurii sale energetice
Ukrtransnafta JSC, operatorul reţelei de oleoducte din Ucraina, şi-a informat omologul rus, Transneft PJSC, că „distrugerea continuată a infrastucturii energetice ucrainene a condus la un deficit semnificativ de electricitate, la o creştere a costurilor sale, la o criză de combustibil şi piese de rezervă”, arată o scrisoare trimisă de Ukrtransnafta şi consultată de Bloomberg.
În aceeaşi scrisoare, semnată de directorul general de la Ukrtransnafta, Volodymyr Tsependa, se mai arată că au crescut şi costurile cu organizarea unor condiţii sigure de lucru pentru angajaţii Ukrtransnafta precum şi pentru protejarea facilităţilor companiei.
În aceste condiţii, operatorul reţelei de oleoducte din Ucraina a informat Transneft că va majora tarifele pentru transportul de ţiţei brut spre Ungaria şi Slovacia cu 2,10 euro pe tonă, până la 13,60 euro pe tonă, începând de la 1 ianuarie 2023.
Aceste tarife au mai fost majorate şi în luna aprilie a acestui an, astfel că majorările totale adoptate de-a lungul anului se ridică la 51%.
În replică, Transneft a confirmat pentru agenţia de presă Itar Tass că a primit o scrisoare de la Ukrtransnafta şi că o studiază. Potrivit Itar Tass, operatorul reţelei de oleoducte din Rusia va discuta subiectul cu Guvernul de la Moscova.
În data de 15 noiembrie livrările de petrol rusesc spre Europa de Est au fost oprite timp de o zi după ce o staţie electrică care deserveşte conducta Drujba în Ucraina a fost atinsă de un atac de artilerie. În acea zi, Rusia a lansat aproximativ 100 de rachete asupra Ucrainei, potrivit forţelor aeriene de la Kiev.