Ucrainienii înaintează în nord, rușii cuceresc sate în sud
Forţele ucrainene au lovit încă un pod în regiunea rusă Kursk, frontalieră cu Ucraina, pentru a perturba operaţiunile de luptă ale Moscovei în regiune, au anunţat duminică Forţele Aeriene Ucrainene.
„Un nou pod într-o lună. Forţele aeriene continuă să priveze inamicul de capacităţile sale logistice datorită unor lovituri aeriene de precizie”, a declarat comandantul Forţelor Aeriene Ucrainene Mikola Oleşciuk, postând pe Telegram o înregistrare video a atacului.
Sâmbătă, Forţele Aeriene Ucrainene au declarat că au distrus un pod rutier de importanţă strategică în Rusia, peste râul Seim. Comandantul Forţelor Aeriene Ucrainene, Mikola Oleşciuk, a publicat un videoclip pe un canal Telegram care arăta bombardarea podului. Videoclipul a arătat structura de peste râul Seim din districtul Gluşkovo în ruine, fiind distrusă astfel o rută de aprovizionare crucială pentru trupele ruse.
Drone ucrainene au lovit duminică dimineaţa o instalaţie de stocare a petrolului în regiunea Rostov, în sudul Rusiei, declanşând un incendiu de proporţii, a anunţat guvernatorul local, informează AFP.
Înregistrări video postate pe reţelele sociale arată flăcări şi un nor dens de fum înălţându-se de la locul incendiului.
„În sud-estul regiunii Rostov, forţele de apărare ruse au respins un atac cu drone. În urma căderii unor resturi (de drone) pe teritoriul instalaţiilor de stocare industrială din (oraşul) Proletarsk, s-a declanşat un incendiu”, a scris guvernatorul Vasili Golubev pe Telegram.
„La ora 05:35 (02:35 GMT), lupta împotriva incendiului (…) a fost suspendată din cauza unui al doilea atac cu drone”, adaugă o actualizare a mesajului.
Nu au fost înregistraţi răniţi, iar operaţiunile pentru stingerea incendiului au fost reluate la scurt timp, a fost precizat ulterior.
Proletarsk se află la circa 250 de kilometri de frontiera ucraineană şi la circa 350 de kilometri de zonele de luptă aflate în mâinile Kievului pe linia frontului de est din Ucraina.
Ministerul rus al Apărării a declarat că a doborât în timpul nopţii cinci drone ucrainene „de tip aeronautic” în timpul nopţii, dintre care două deasupra regiunii Rostov.
De la începutul conflictului în 2022, Kievul a ţintit de mai multe ori instalaţii petroliere şi gaziere în Rusia, unele situate la sute de kilometri de frontierele sale, în cadrul a ceea ce el a calificat drept represalii juste la atacurile împotriva infrastructurilor sale energetice.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a felicitat recent forţele sale pentru că au lovit ţinte militare, inclusiv instalaţii petroliere, în Rusia, afirmând că aceste atacuri contribuie ca războiului să se încheie în mod corect.
Ofensiva terestră fără precedent a Ucrainei în zona Kursk începută în 6 august are loc în contextul în care Rusia continuă invazia la scară largă, lansată în februarie 2022. Kievul încearcă să forţeze Moscova să intre în negocieri pentru a pune capăt războiului.
Rusia a revendicat duminica aceasta capturarea unui sat situat la circa 15 kilometri de oraşul Pokrovsk, important nod logistic în estul Ucrainei pe care ea îl vizează de mai multe luni, informează AFP.
„Datorită unor acţiuni active”, forţele ruse „au eliberat satul Svîrîdonivka (Sviridinivka) în Republica Populară Doneţk”, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.
În ultimele zile, armata rusă a revendicat capturarea mai multor sate în acest sector, unde trupele sale au avansat rapid după ocuparea satului Ocertine la începutul lui mai.
Aceste capturări sunt semnul unei presiuni care nu slăbeşte pe frontul de est, în pofida avansării fără precedent a forţelor ucrainene în regiunea rusă Kursk, începând din 6 august.
Chiar dacă această ofensivă atrage multă atenţie, majoritatea luptelor continuă să se desfăşoare în Donbasul ucrainean, unde trupele ruse au avantaj în faţa forţelor ucrainene, în inferioritate numerică.
Oraşul Pokrovsk, care număra înainte de război circa 61.000 de locuitori, se află pe o importantă rută spre alte locuri importante ale Ucrainei, Ceasiv Iar şi Kostiantinivka.
Autorităţile ucrainene au îndemnat în ultimele zile locuitorii să se evacueze în faţa avansării trupelor ruse.