Ucrainienii nu au încredere în ruși, dar au semnat acordurile de pace, deși spun că Moscova deja denaturează aceste acorduri

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armistițiul cu Rusia, care acoperă Marea Neagră și sectorul energiei, este în vigoare de marți, dar susține că Moscova deja manipulează și denaturează acordurile, relatează Reuters, citată de Hotnews.
Economica.net - mie, 26 mart. 2025, 08:09
Ucrainienii nu au încredere în ruși, dar au semnat acordurile de pace, deși spun că Moscova deja denaturează aceste acorduri

Zelenski, care anunțase tot marți că îi va cere lui Donald Trump noi arme și sancțiuni împotriva Rusiei în cazul în care Moscova încalcă înțelegerile, a declarat în această seară că partea rusă „deja încearcă să înșele întreaga lume”.

„Din păcate, chiar și acum, chiar și astăzi, în însăși ziua negocierilor, vedem cum rușii au început deja să manipuleze”, a declarat președintele Ucrainei în mesajul său de seară. „Deja încearcă să denatureze acordurile și, de fapt, să îi înșele atât pe intermediarii noștri, cât și pe întreaga lume”, a adăugat el.

Kremlinul, susține liderul ucrainean, a mințit când a spus că acordurile referitoare la transportul maritim din Marea Neagră ar fi legate de sancțiunile impuse Moscovei. Volodimir Zelenski spune că Ucraina va face totul pentru a pune în aplicare acordurile, dar Rusia trebuie să înțeleagă că „va primi un răspuns puternic” dacă va lansa lovituri.

„Nu avem încredere în ruși”

În declarațiile de presă pe care le-a făcut marți, președintele Ucrainei a menționat că acordurile nu stabilesc niciun curs de acțiune pentru eventualitatea în care Rusia va încălca înțelegerile.

„Nu avem încredere în ruși, dar vom fi constructivi”, a spus Zelenski, care a menționat că va apela la Trump dacă Moscova va încălca acordurile.

Casa Albă a anunțat acordurile pentru oprirea atacurilor în Marea Neagră și în sectorul energiei după două zile de discuții purtate în Arabia Saudită de oficialii americani cu reprezentanții Ucrainei și, separat, cu cei ai Rusiei. În comunicatul de marți, administrația Trump a menționat totodată că va ajuta Moscova să își restabilească accesul la piața mondială pentru exporturile de produse agricole și îngrășăminte.

Ministrul ucrainean al apărării a spus că orice mișcare a navelor rusești dincolo de estul Mării Negre va fi considerată de Ucraina o încălcare a spiritului acordurilor, situație în care Kievul ar avea dreptul de a se autoapăra.

Kievul, care a folosit drone și rachete pentru a împinge flota Rusiei spre estul Mării Negre, ar saluta decizia unor țări terțe de a sprijini implementarea acordurilor, a mai declarat ministrul Rustem Umerov.

Președintele Ucrainei consideră că, de exemplu, Turcia ar putea fi implicată în monitorizarea situației din Marea Neagră, în timp ce state din Orientul Mijlociu ar putea supraveghea armistițiul din sectorul energiei, dar a precizat că nu a discutat în acest sens cu niciuna dintre țări.

În mod separat, Volodimir Zelenski a menționat că SUA a prezentat Ucrainei o versiune extinsă a unui proiect de acord bilateral pentru minereurile ucrainene, ce merge dincolo de acordul-cadru care a fost convenit inițial, dar care nu a mai fost semnat în contextul disputei pe care a avut-o cu Donald Trump și JD Vance luna trecută în Biroul Oval.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor grupului Rompetrol, Petromidia și Vega își va crește exporturile de carburanți în acest an. Piața internă rămâne însă prioritară....
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75,3% dintre oamenii de știință din SUA se gândesc să părăsească țara în urma schimbărilor în cercetare ...
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările ...
Danemarca nu apreciază  tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei ...