UDMR îl contrează din nou pe Băsescu

UDMR continuă să fie adversarul planurilor prezidenţiale în ceea ce priveşte reorganizarea administrativă a ţării. În timp ce preşedintele Traian Băsescu vrea ca reorganizarea să fie aprobată până la alegeri, udemeriştii spun că aceasta nu poate fi realizată fără revizuirea prealabilă a Constituţiei, care este improbabilă înainte de alegeri. UDMR dezaprobă şi "megajudeţele" propuse de şeful statului.
Economica.net - lun, 09 ian. 2012, 11:13

Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că, doar după o eventuală revizuire a Constituţiei, pe baza unui „consens mai larg”, se va proceda la o reorganizare teritorială, respectiv la o trecere de la judeţe la regiuni.

Potrivit senatorului, un astfel de demers necesită o dezbatere publică largă, nu de pe o zi pe alta, astfel încât să nu se ajungă la „regiuni desenate din birou”.

Senatorul a arătat viitoarele regiuni trebuie să fie stabilite pe criterii economice, istorice, culturale şi ţinînd cont de relaţiile interumane, astfel încât să fie asigurată o dezvoltare durabilă.

El a mai spus că Uniunea nu poate să fie de acord cu o eventuală împărţire a României în opt regiuni, aşa cum susţine preşedintele Traian Băsescu.

„Nu putem să fim de acord cu aceste megajudeţe. Dacă vrem să absorbim fonduri europene mai rapid şi mai simplu, actualele regiuni de dezvoltare trebuie să fie modificate”, a spus parlamentarul.

În ceea ce priveşte modificarea Constituţiei, Fekete Andras Levente, a declarat că nu există nici o şansă ca aceasta să se facă înainte de viitoarele alegeri parlamentare.

Senatorul a amintit că UDMR susţine ideea revizuirii Constituţiei, deoarece acesta conţine multe ambiguităţi, dar a subliniat că va fi aproape imposibil de realizat consensul politic necesar unui astfel de demers.

Potrivit udemeristului, fără acordul USL nu va putea fi modificată nici măcar „o virgulă” în Constituţie, iar USL nu doreşte modificarea legii fundamentale înainte de viitoarele alegeri parlamentare şi că, astfel, şansele de revizuire sunt „zero”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că nu va renunţa la ideea unei legi a reorganizării administrative, care să fie aprobată pănă la alegerile care vor avea loc la sfârşitul anului şi care să fie aplicată treptat, până în 2016.

„Un element al modernizării României este reorganizarea administrativ-teritorială şi vă mărturisesc că această idee a primit o ripostă puternică din partea partidelor politice, chiar şi a societăţii civile, dar, anul acesta, nu voi renunţa la ideea ca, până la alegerile legislative din luna noiembrie, vom putea avea o lege a reorganizării administrativ-teritoriale, lege care să intre într-un proces de implementare în ciclul electoral următor 2012-2016, urmând ca implementarea completă să fie la sfârşitul anului 2016”, a spus Băsescu.

Şeful statului a anunţat şi faptul că va relua discuţiile cu partidele pe tema revizuirii Constituţiei.

„Revizuirea Constituţiei este un proces mai dificil, deşi eu sper cã se va putea realiza. Voi relua discuţiile cu partidele în acest sens, pentru că amânarea este în defavoarea intereselor de evoluţie şi democratizare, dar şi de flexibilizare a funcţionării statului”, a declarat preşedintele.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...