UDMR propune ca alocaţia pentru copii să fie diferenţiată în funcţie de veniturile familiilor

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat luni că a propus în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale o diferenţiere a alocaţiilor pentru copii în funcţie de veniturile familiilor.
AGERPRES - mar, 15 iun. 2021, 09:02
UDMR propune ca alocaţia pentru copii să fie diferenţiată în funcţie de veniturile familiilor

„Am vorbit de alocaţii pentru copii, rămâne varianta Senatului. Asta înseamnă că creşterea de 20% se va operaţionaliza începând cu 1 ianuarie. Noi am propus o schimbare de filosofie pentru alocaţiile copiilor, să legăm de venituri şi să fie deductibilă din impozitul după venit. Deci, este o schimbare propusă, pe care o vom discuta în acest an, în aşa fel încât să încercăm să introducem începând din anul 2023”, a afirmat Kelemen Hunor, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

La rândul său, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat că varianta propusă de UDMR va fi analizată.

„Subiectul nu a fost detaliat foarte mult în această şedinţă. S-a convenit într-adevăr că avem creşterea de la începutul anului viitor, aşa cum e deja comunicat în spaţiul public, urmând apoi să vedem şi în funcţie de buget cum va fi următorul cadru. A fost şi varianta pe care domnul Hunor a prezentat-o, aceea de a veni cu o variantă îmbunătăţită, prin care să creăm un mecanism în care resursele să fie direcţionate pentru acei copii care au nevoie. (…) Este un subiect care a fost deschis de colegii de la UDMR şi am zis că vom discuta pe o astfel de formulă, nu s-a înaintat mai mult, analizăm şi o astfel de variantă”, a spus liderul USR PLUS.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful MBDA îndeamnă la suveranitate în producția de arme: ”Avem tot ce ne trebuie în Europa”. Anunță investiții de miliarde și recrutări masive
Șeful MBDA îndeamnă la suveranitate în producția de arme: ”Avem tot ce ne trebuie în Europa”. Anunță investiții ...
Eric Béranger, CEO-ul MBDA, cel mai mare producător de rachete din Europa, îndeamnă la întărirea industriei proprii de apărare a continentului, pe fondul tensiunilor transatlantice și al......
ANCOM: Regulamentul privind serviciile digitale are ca principal obiectiv prevenirea activităţilor ilegale şi dăunătoare din mediul online
ANCOM: Regulamentul privind serviciile digitale are ca principal obiectiv prevenirea activităţilor ilegale şi dăunătoare ...
Regulamentul privind serviciile digitale are ca principal obiectiv prevenirea activităţilor ilegale şi dăunătoare din ...
BCR a lansat prima bancă mobilă 100% electrică din România (Video)
BCR a lansat prima bancă mobilă 100% electrică din România (Video)
Banca Comercială Română (BCR) lansează prima bancă mobilă, 100% electrică, organizată sub forma unui camion modular ...
Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş. Proiectul este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate
Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş. Proiectul este în grafic, cu cele ...
Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs ...