UDMR: Regiunile de acum frânează dezvoltarea economică. Trebuie să fie mai mici şi mai flexibile

Dezvoltarea economică a României este "frânată" de actuala organizare a regiunilor de dezvoltare, susţin specialiştii UDMR, potrivit cărora regiunile ar trebuie să fie "mai mici şi mai flexibile", în aşa fel încât să atragă mai eficient fondurile europene, informează Mediafax.
Economica.net - vin, 01 mart. 2013, 10:29
UDMR: Regiunile de acum frânează dezvoltarea economică. Trebuie să fie mai mici şi mai flexibile

Potrivit unui document de lucru, prezentat, vineri, la şedinţa consiliilor regionale reunite ale aleşilor locali ai UDMR, care se desfăşoară la Cluj-Napoca, actuala împărţire a regiunilor trebuie să se modifice, iar noua structură trebuie să conţină regiuni mai mici şi mai flexibile.

„Dezvoltarea economică a României este încetinită, frânată de actuala organizare a regiunilor de dezvoltare. Regiunile mai bogate au devenit mai bogate, cele sărace şi mai sărace. Fortificarea actualelor regiuni de dezvoltare bate în cuie tot ce a contribuit la eşecul atragerii de fonduri şi la dezastrul produs în materie de dezvoltare. Cea mai proastă variantă ar fi să rămânem cu aceste 8 regiuni de dezvoltare ineficiente. Concluzia noastră este foarte simplă, actuala împărţire a regiunilor trebuie să se modifice iar noua structură trebuie să conţină regiuni mai mici şi mai flexibile”, se arată în documentul elaborat de specialiştii UDMR.

Aceştia susţin că datele statistice demonstrează că raţionamentul UDMR este corect, respectiv că este nevoie de regiuni „mai mici de dezvoltare economică”.

„Regiunile cele mai dezvoltate sunt cele care au dimensiunea cea mai redusă, regiunea Vest, respectiv Bucureşti. În cazul formării noilor regiuni de dezvoltare economică, UDMR nu solicită altceva decât respectarea normelor europene. În baza cerinţelor Regulamentului CE, formarea regiunilor se realizează conform unor criterii precum condiţiile geografice, socio-economice, istorice, culturale şi de mediu”, se arată în document.

Specialiştii UDMR susţin că înzestrarea actualelor regiuni cu atribuţii administrative nu duce la atragerea mai eficientă a fondurilor europene.

Conducerea UDMR va prezenta, vineri, în cadrul şedinţei, proiectul propriu de regionalizare a României.

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile online
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile ...
Discounterul german Penny, numărul doi pe acest segment al retailului alimentar după Lidl, plănuiește și pentru anul viitor 35-40 de noi magazine și inaugurarea unui noi depozit în......
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
2024 a marcat mai multe premiere și recorduri în infrastructura de transport din România. Un pasionat de infrastructură, ...
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat ...
Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara ...
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 3.985 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024, de aproape şapte ori mai mult decât în 2023 ...