Udrea ar fi pretins 500.000 euro de la Dinu Pescariu pentru a-l ajuta în dosarul Microsoft – referat DNA

Dinu Pescariu a formulat un denunţ referitor la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Elena Udrea, în care susţine că aceasta ar fi pretins 500.000 de euro pentru a-l ajuta să-şi rezolve problemele din justiţie, potrivit referatului prin care procurorii DNA solicită încuviinţarea urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a fostului ministru în dosarul Microsoft.
Economica.net - J, 05 feb. 2015, 07:00
Udrea ar fi pretins 500.000 euro de la Dinu Pescariu pentru a-l ajuta în dosarul Microsoft - referat DNA

 

Pescariu susţine că banii au fost ceruţi de Elena Udrea în cursul anului 2013, fiindu-i remişi ulterior, în mai multe tranşe.

‘Din denunţul formulat rezultă că în anul 2013, pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulate de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austriece pe conturile sale din Eleveţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe, în perioada iulie 2013 – februarie 2014’, se arată în referatul DNA.

Potrivit anchetatorilor, faptele sunt dovedite nu doar cu declaraţia martorului, ci şi cu alte probe, precum extrase de cont şi înscrisuri în care sunt indicate sumele de bani plătite.

Numele Elenei Udrea apare şi într-o convorbire dintre Dinu Pescariu şi Dorin Cocoş, purtată în septembrie 2014. Cei doi discutau, potrivit anchetatorilor, despre crearea unei aparenţe de legalitate privind unele sume de bani pe care Pescariu i le-a dat lui Cocoş.

‘Dorin Cocoş: Las-o aşa, că e mai bine. Las-o aşa. Că am vorbit şi cu… cu Elena, şi a zis: Foarte bine.

Dinu Pescariu: Da?

Cocoş: Da.

Pescariu: Bravo!

Cocoş: Când… Am spus… Că am stat şi m-am gândit… Băi, acolo nu scrie că trebuie să-i dau decât după 10 ani. Păi încep să-i dau mâine. Ce? Hai să fim drepţi. Şi cu asta basta. Şi tu lasă-le acolo!

Pescariu: Mi-a fost frică să le duc acasă.

Cocoş: Foarte bine! Eşti nebun? Mai bine dă-le încoace!

Pescariu: Da.

Cocoş: Lasă-le, dracu’! Ei, uşor, aşa!’.

Potrivit referatului DNA, din probele de la dosar rezultă că ‘inculpatul Cocoş Dorin a pretins şi primit de la Florică Claudiu şi Pescariu Dinu Mihail suma de 9.000.000 de euro pentru ca, prin intermediul numitei Udrea Elena Gabriela – ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru al Guvernului, şi vicepreşedinte PDL,- să asigure firmelor susţinute de Florică Claudiu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale’.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut miercuri sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a fostului ministru Elena Udrea şi în dosarul Microsoft.

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat forul în raportul financiar publicat vineri, relatează DPA, transmite......
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali Khamenei a clamat victoria în fața SUA
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali ...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului ...
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiş, ...
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că impozitele pe proprietate şi pe capital vor fi mărite, foarte probabil, ...