Udrea: Cei care fac politică în Piaţa Universităţii trimişi de PNL sau PSD să treacă la muncă VIDEO

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat joi că îi înţelege pe cei care îşi strigă nemulţumirea în Piaţa Universităţii, dar pe aceia dintre ei care fac politică în stradă trimişi de PNL sau PSD îi sfătuieşte să treacă la muncă.
Economica.net - joi, 02 feb. 2012, 17:17

Pentru cei care cu adevărat sunt nemulţumiţi şi şi-au spus nemulţumirea în stradă avem toată înţelegerea şi încercăm să găsim soluţii la problemele lor. Pentru ceilalţi, care fac din asta politică, eu zic că e mai bine să treacă la muncă„, a spus Udrea, după o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor.

Ministrul Dezvoltării a adăugat că, pentru cei care au cu adevărat nemulţumiri, putea a recunoscut că au fost şi lucruri pe care nu le-a făcut aşa cum s-au aşteptat oamenii.

Pentru aceştia, spune Udrea, „avem toată compansiunea şi am încercat şi încercăm să îndreptăm lucrurile, să găsim soluţii şi, în primul rând, încercăm să fim extrem de deschişi„.

Udrea a spus că toţi cei aflaţi la conducere îşi doresc să le dea încredere celor din stradă că ştiu pe ce drum se află ţara în acest moment.

Pentru cei, în schimb, mai puţini, câţiva, care se duc acolo pentru că îi trimite liderul PNL Sector 6 sau liderul PSD sector 4, mesajul meu este că în loc să protesteze în numele PSD şi PNL, mai bine ar încerca să îşi convingă şefii politici să facă ceva util pentru ţara asta. Este loc atât pentru putere, cât şi pentru opoziţie să facă ceva util pentru România în momentele astea. Asta aşteaptă românii. Aşa, să trimitem oameni în Piaţa Universitaţii, partidele politice, care să profite de nemulţumirea reală a celor care au ieşit în stradă şi şi-au spus păsurile, eu cred că este şi incorect, şi populist şi nici nu ajută cu nimic România„, a mai spus Udrea.

Începute în urmă cu trei săptămâni, protestele din Piaţa Universităţii s-au stins treptat, doar câteva zeci de persoane fiind dispuse în ultimele zile să asigure continuitatea mişcării, care la un moment dat a strâns peste 1.000 de persoane.

La începutul acestei săptăâmni, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins proiectul de hotărâre prin care Piaţa Universităţii ar fi căpătat statutul de „agora civică”, consilierii PDL fiind cei care s-au opus.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...