Udrea: Cei care fac politică în Piaţa Universităţii trimişi de PNL sau PSD să treacă la muncă VIDEO
„Pentru cei care cu adevărat sunt nemulţumiţi şi şi-au spus nemulţumirea în stradă avem toată înţelegerea şi încercăm să găsim soluţii la problemele lor. Pentru ceilalţi, care fac din asta politică, eu zic că e mai bine să treacă la muncă„, a spus Udrea, după o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor.
Ministrul Dezvoltării a adăugat că, pentru cei care au cu adevărat nemulţumiri, putea a recunoscut că au fost şi lucruri pe care nu le-a făcut aşa cum s-au aşteptat oamenii.
Pentru aceştia, spune Udrea, „avem toată compansiunea şi am încercat şi încercăm să îndreptăm lucrurile, să găsim soluţii şi, în primul rând, încercăm să fim extrem de deschişi„.
Udrea a spus că toţi cei aflaţi la conducere îşi doresc să le dea încredere celor din stradă că ştiu pe ce drum se află ţara în acest moment.
„Pentru cei, în schimb, mai puţini, câţiva, care se duc acolo pentru că îi trimite liderul PNL Sector 6 sau liderul PSD sector 4, mesajul meu este că în loc să protesteze în numele PSD şi PNL, mai bine ar încerca să îşi convingă şefii politici să facă ceva util pentru ţara asta. Este loc atât pentru putere, cât şi pentru opoziţie să facă ceva util pentru România în momentele astea. Asta aşteaptă românii. Aşa, să trimitem oameni în Piaţa Universitaţii, partidele politice, care să profite de nemulţumirea reală a celor care au ieşit în stradă şi şi-au spus păsurile, eu cred că este şi incorect, şi populist şi nici nu ajută cu nimic România„, a mai spus Udrea.
Începute în urmă cu trei săptămâni, protestele din Piaţa Universităţii s-au stins treptat, doar câteva zeci de persoane fiind dispuse în ultimele zile să asigure continuitatea mişcării, care la un moment dat a strâns peste 1.000 de persoane.
La începutul acestei săptăâmni, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins proiectul de hotărâre prin care Piaţa Universităţii ar fi căpătat statutul de „agora civică”, consilierii PDL fiind cei care s-au opus.