Udrea: Hellvig a aprobat finanţarea promovării turistice în concerte Lady Gaga, Red Hot Chili Pepper

Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea susţine că actualul ministru Eduard Hellvig a aprobat, în 3 iulie, finanţarea promovării turistice a României în concertele Lady Gaga şi Red Hot Chili Peppers, apreciind totodată că promovarea brandului turistic prin concerte este un lucru bun.
Economica.net - mie, 15 aug. 2012, 15:37
Udrea: Hellvig a aprobat finanţarea promovării turistice în concerte Lady Gaga, Red Hot Chili Pepper

Elena Udrea face, pe blog, o serie de precizări, menţionând că a văzut „că s-a creat oareşce vâlvă referitoare la finanţarea promovării turistice a României în concertele Lady Gaga şi Red Hot Chili Peppers şi au existat declaraţii tendenţioase ale oficialilor puterii”.

„Nu eu am aprobat implicarea ministerului în organizarea acestor evenimente. Până în momentul în care am renunţat la funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, nu a ajuns la mine, personal, nicio solicitare de finanţare în acest sens”, arată Udrea.

Fostul ministru notează totodată că „oricine poate cere finanţare pentru promovarea turismului românesc la MDRT în orice cuantum”, condiţia fiind „să fie util şi să se aprobe”. „Iar eu nu am aprobat. La fel cum nu a aprobat nici ministrul Cristian Petrescu”, adaugă ea.

Potrivit Elenei Udrea, „cel care a aprobat o asemenea cerere de finanţare a fost actualul ministru, în data de 3 iulie 2012”.

„Deci, decizia de acordare a banilor îi aparţine în totalitate. El a semnat şi contractul”, mai susţine ea.

„Chiar dacă nu ştiu ce este prevăzut în contractul respectiv, la nivel de principiu, sunt de părere că promovarea brandului turistic în cele două concerte este un lucru pozitiv pentru România. Tocmai de aceea, mă miră încercarea acestuia de a-şi minimaliza rolul, împărţind cu mine meritul acestei acţiuni. Îmi pare că ministrul nu înţelege de fapt nici acum atribuţiile funcţiei pe care o deţine şi că nu-şi asumă nici măcar lucrurile pozitive pe care le face. Poate că această teamă vine din obsesia USL de a toca tot ceea ce s-a făcut în turismul românesc în mandatul meu de ministru. Spre deosebire de ei, eu nu cred că a fi în opoziţie înseamnă să ataci şi lucrurile bune care se întâmplă”, mai scrie Udrea.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că va verifica situaţia contractelor semnate la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru promovarea brandului turistic în cadrul unor concerte, dar că are curajul să anticipeze că aceste contracte au fost parafate de fostul ministru de resort.

„Nu ştiu despre ce este vorba, o să verific, dar am curajul să anticipez că aceste contracte au fost semnate înainte să vină domnul Hellvig. Nu că domnului Hellvig nu i-ar plăcea Lady Gaga, dar m-am obişnuit. Dacă cumva domnul Hellvig, îndrăgostit de Lady Gaga, a aprobat acest proiect, o să discut cu domnia sa, dar am bănuiala că sunt proiecte angajate anterior”, a răspuns Ponta unei întrebări a presei pe această temă.

„Ziarul Financiar” a relatat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) cheltuie circa un sfert de milion de euro din bani euro­peni pe promovarea brandului turistic de ţară în cadrul concertului cântăreţei Lady Gaga (16 august), a formaţiei Red Hot Chili Peppers (31 august) şi a festivalul B’estfest, care a avut loc în perioada 6-8 iulie în Tunari şi arată că această campanie de promovare de 250.000 euro este aprobată de noul ministru Eduard Hellvig, după ce fostul ministru Elena Udrea a fost dur criticată pentru că a cheltuit bani pe promovarea brandului în cadrul galei lui Bute şi a altor evenimente.

Într-un răspuns transmis ZF, MDRT a menţionat că iniţiativa promovării României cu ocazia concertului Lady Gaga nu aparţine actualei conduceri a ministerului, întrucât solicitarea în acest sens a fost depusă la MDRT în data de 08 decembrie 2011, dată la care ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului era Elena Udrea. „La data de 08 decembrie 2011, firma SC EMAGIC CONCERTS SRL a depus la sediul ministerului iniţiativa de a organiza trei evenimente: Lady Gaga, Best Fest şi Red Hot Chili Peppers. La data depunerii acestei solicitări, bugetul iniţial solicitat pentru promovarea României la cele trei evenimente era de 600.000 euro. La preluarea mandatului de către actuala conducere a ministerului, oportunitatea promovării brandului cu ocazia acestor evenimente se afla în proces de evaluare tehnică şi financiară. Pentru a evita risipa şi a cheltui în mod eficient, dar şi responsabil fondurile europene, din care urmează să fie finanţată această acţiune, actuala conducere a MDRT a redus bugetul alocat iniţial promovării brandului în cadrul acestor evenimente cu peste 50%, de la suma de 600.000 euro la 256.000 euro. Astfel, decizia de finanţare a celor 3 evenimente a fost luată pe data de 3 iulie 2012 şi a vizat o alocare considerabil redusă, în conformitate cu beneficiul estimat a fi obţinut pentru imaginea României ca destinaţie de turism în rândul participanţilor străini la cele trei evenimente”, a adăugat sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...