UE a acordat Turciei 748 milioane de euro, asistenţă pentru refugiaţi
Uniunea Europeană a vărsat 748 milioane de euro din cele 1,45 miliarde alocate pentru acordarea de asistenţă refugiaţilor aflaţi în Turcia, a informat joi Comisia Europeană, într-un raport, transmite DPA.
Ajutorul UE este menit să sprijine eforturile Turciei de a oferi adăpost celor peste 2,8 milioane de sirieni refugiaţi din cauza războiului civil din ţara lor.
Contribuţia financiară europeană va fi îndreptată, printre altele, către construirea de şcoli pentru copiii refugiaţi şi pentru asistenţă medicală.
Conform sursei citate, cele 1,45 miliarde de euro vor sprijini 37 de proiecte.
Suma reprezintă aproape jumătate din totalul de 3 miliarde de euro promise de Uniunea Europeană pentru ajutorarea refugiaţilor din Turcia în 2016 şi 2017.