UE a adoptat noi reguli pentru a stimula investiţiile companiilor de asigurări

Comisia Europeană a adoptat, vineri, noi reguli pentru a reduce capitalul pe care companiile de asigurări trebuie să îl pună deoparte atunci când investesc în acţiuni şi obligaţiuni emise de companii, în ideea de a stimula investiţiile făcute de industria de asigurări, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 08 mart. 2019, 16:50
UE a adoptat noi reguli pentru a stimula investiţiile companiilor de asigurări

Obiectivul Executivului comunitar este să susţină economia din Uniunea Europeană, unde ritmul de creştere încetineşte. Însă industria asigurărilor susţine că planurile Comisiei nu merg suficient de departe.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, susţine că amendamentele adoptate vineri vor face mai uşor şi mai atractiv pentru companiile de asigurări să investească în IMM-uri şi să ofere finanţare pe termen lung economiei.

„Ca urmare a normelor de astăzi, asiguratorii vor trebui să păstreze mai puţin capital pentru astfel de investiţii şi în consecinţă va fi mai atractiv pentru ei să investească în economie”, a subliniat Executivul comunitar într-un comunicat de presă.

Cu toate acestea, potrivit lui Olav Jones, directorul general adjunct de la Insurance Europe, principala asociaţie a asiguratorilor, chiar şi după această reformă, industria asigurărilor va trebui să păstreze un nivel excesiv de capital pentru a se proteja împotriva riscurilor, ceea ce va limita capacitatea sa de a investi. „Pe ansamblu, este o oportunitate ratată”, a spus Olav Jones.

Aceste norme provizorii vor deveni operaţionale peste trei luni dacă guvernele din UE şi Parlamentul European sprijină reforma.

Comisia Europeană a adoptat deja măsuri pentru a-i încuraja pe asiguratori să investească în proiecte de infrastructură prin aprobarea unui tratament preferenţial pentru aceste investiţii în 2015 şi 2017.

Potrivit cifrelor furnizate de Insurance Europe, în anul 2017 asiguratorii din UE au colectat prime în valoare de 1.200 miliarde euro şi au investit 10.200 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor antidemocratice întâlnite pe această platformă
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor ...
Peste 60 de universităţi germane şi austriece au anunţat vineri că se retrag de pe reţeaua socială X a miliardarului american Elon Musk, îngrijorate de derivele antidemocratice ale acestei......
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. Rușii trebuie să vândă tot, în 45 de zile, altfel Serbia rămâne fără petrol
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. ...
În urma noilor sancțiuni ale Statelor Unite împotriva sectorului petrolier rusesc, Gazprom Neft va avea la dispoziție ...
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal al premierului canadian demisionar Justin Trudeau a anunţat în noaptea de joi spre vineri că înlocuitorul ...
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în care el a depus jurământul de învestire pentru al treilea mandat
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în ...
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri creşterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru ...