UE a aprobat negocierea unui acord comercial cu SUA
Franţa a votat împotrivă şi Belgia s-a abţinut în cursul unui vot organizat pentru aprobarea lansării acestor negocieri, au precizat sursele citate. Obiectivul acestor negocieri este de a evita un război comercial cu Statele Unite.
Opoziţia Parisului nu a avut efect deoarece deciziile în domeniul comercial sunt luate în cadrul UE cu majoritate calificată. Vocea Franţei nu era deci indispensabilă. Franţa se afla sub presiunea altor state membre UE, în special a Germaniei.
Aceste negocieri pe teme comerciale vizează încetarea tensiunilor cu preşedintele american Donald Trump, care ameninţă să impună taxe la importurile de automobile europene, un sector foarte sensibil pentru Berlin.
Viitorul acord UE-SUA urmează să se limiteze la bunurile industriale, adică nu va include agricultura, serviciile sau achiziţiile publice. Washingtonul doreşte totuşi să integreze agricultura în negocieri.
Comisia Europeană intenţionează să poarte discuţii cu Washingtonul de îndată ce Statele Unite vor adopta mandatul lor de negociere, sperând să ajungă la un acord înainte de încheierea mandatului actualului executiv comunitar, la 31 octombrie.
Dacă negocierile vor fi duse la capăt, Bruxelles-ul anticipează o creştere a comerţului transatlantic cu puţin sub 10% până în 2033 în sectoarele vizate, echivalentul a 53 de miliarde de euro