UE a avut cel mai „verde” mix energetic în 2024. Trei sferturi din electricitate a venit din surse de energie fără emisii CO2

Până acum în acest an, trei sferturi din electricitatea UE a fost generată de surse de energie fără emisii de dioxid de carbon (CO2), ceea ce înseamnă cel mai ecologic mix energetic al blocului comunitar de până acum, conform datelor publicate luni de Eurelectric, asociaţie de profil ce reprezintă industria energiei electrice la nivel european, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 01 iul. 2024, 14:06
UE a avut cel mai

Sursele fără emisii au produs 74% din electricitatea UE în perioada ianuarie-iunie 2024, din care 50% au fost surse regenerabile, cum ar fi energia eoliană şi solară, şi 24% din energia nucleară, scrie Agerpres.

„Generarea de electricitate în Europa nu a avut înainte niciodată un asemenea profil cu emisii scăzute de carbon”, a afirmat pentru Reuters secretarul general al Eurelectric, Kristian Ruby.

Cărbunele a produs 9% din electricitatea UE iar gazele 13% – cele mai scăzute ponderi de până acum pentru fiecare combustibil fosil.

Motorul principal al modificării mixului energetic al Europei l-a reprezentat rapida instalare a capacităţilor de energie regenerabilă. Anul trecut, UE a construit capacitate nouă de energie solară de 56 gigawaţi (GW) – cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată – şi 16GW capacitate nouă de energie eoliană.

Totuşi, cererea de electricitate a Europei a scăzut, fiind mai uşor pentru sursele ecologice să acopere o pondere mai mare din mixul energetic total. Cererea de energie a UE a fost cu 5,8% mai scăzută în primul semestru din 2024, comparativ cu perioada similară din 2021.

Preţurile la energie în Europa au atins niveluri record în 2022, după ce Rusia a redus semnificativ livrările de gaze spre continent. Criza energetică care a rezultat a forţat industriile şi consumatorii să folosească mai puţină energie pentru a reduce valoarea facturilor, şi încă unele industrii nu au revenit la nivelul producţiei de dinaintea crizei.

Mai multă energie verde va ajuta Europe s-şi îndeplinească obiectivele climatice şi să-şi reducă dependenţa de importurile de combustibili fosili. Dar există indicii că reţelele electrice învechite nu reuşesc să facă faţă schimbării mixului energetic.

Ruby a cerut autorităţilor să investească în modernizarea reţelelor electrice, pentru a face faţă ponderii mai ridicate de capacităţii de energie regenerabilă, inclusiv prin adăugare de capacitate de stocare pentru a absorbi excesul de energie ieftină, astfel încât aceasta să nu se irosească.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...