UE a dat undă verde unui împrumut de 1 miliard de euro către Ucraina şi reducerii taxelor vamale

Economica.net
14 04. 2014
ucraina_83361300

Creditul de 1 miliard de euro reprezintă asistenţă macrofinanciară pentru susţinerea stabilizării economice a Ucrainei şi a realizării agendei sale de reforme structurale, fiind un supliment la resursele la care ţara are acces în urma acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Aprobat în procedură rapidă, împrumutul va trebui returnat în maximum 15 ani şi va acoperi nevoile urgente ale Ucrainei pentru reechilibrarea balanţei de plăţi. Suma ar urma să fie deblocată în două tranşe, cu excepţia unor împrejurări excepţionale în care s-ar putea decide eliberarea banilor într-o singură tranşă. Deblocarea banilor va fi însă condiţionată de implementarea măsurilor prevăzute în Memorandumul de înţelegere cu UE şi în acordul cu FMI, precum şi de ‘respectarea de către Ucraina a mecanismelor democratice efective, printre care un sistem parlamentar multipartit şi statul de drept’.

Reducerea taxelor vamale pentru produsele exportate în UE ar urma să intre în vigoare la 23 aprilie, a doua zi după publicarea în Jurnalul Oficial al UE şi va permite Ucrainei să beneficieze de preferinţe comerciale înainte de aplicarea Acordului de liber schimb, parte a Acordului de asociere cu UE.

Măsura ar urma să permită Ucrainei să economisească 500 de milioane de euro anual. Piaţa UE reprezintă circa o treime din exporturile Ucrainei, valoarea acestora fiind în 2012 de 14,6 miliarde de euro.

Cele două măsuri fac parte din programul de asistenţă financiară de 11 miliarde de euro decis la 28 martie, în cadrul semnării capitolelor politice ale Acordului de asociere între UE şi Ucraina.