UE a demarat o anchetă asupra regimului fiscal pentru multinaţionale practicat de Marea Britanie

Comisia Europeană a demarat joi o anchetă aprofundată asupra anumitor prevederi din regimul fiscal britanic care permit multinaţionalelor să plătească impozite mai mici în Marea Britanie, informează AFP.
Economica.net - joi, 26 oct. 2017, 11:14
UE a demarat o anchetă asupra regimului fiscal pentru multinaţionale practicat de Marea Britanie

‘Vom examina cu atenţie o excepţie de la legislaţia britanică vizând combaterea evaziunii fiscale care se aplică pentru anumite tranzacţii ale multinaţionalelor, pentru a ne asigura că nu încalcă prevederile UE în materie de ajutoare de stat’, a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

Această anchetă a fost deschisă într-o perioadă în care Marea Britanie este în mijlocul procesului de negocieri cu Bruxellesul în vederea ieşirii din Uniunea Europeană în luna martie 2019.

Cu toate acestea, în comunicatul său de presă, Executivul comunitar subliniază că ‘atâta timp cât este ţară membră a UE, Marea Britanie are toate drepturile şi obligaţiile care îi revin în calitate de stat membru. În special, legislaţia UE în domeniul concurenţei, inclusiv regulile UE în materie de ajutoare de stat, continuă să se aplice în totalitate în Marea Britanie atât timp cât ţara este membră a UE’.

De la preluarea mandatului său, la finele lui 2014, Comisia Europeană prezidată de luxemburghezul Jean-Claude Juncker a intensificat lupta împotriva evaziunii fiscale. Executivul european a sancţionat la finele lui 2015 companiile Fiat şi Starbucks pentru facilităţile fiscale de care beneficiază din partea Olandei şi Luxemburgului, în vara lui 2016 a sancţionat Apple pentru facilităţile fiscale acordate de Irlanda iar în luna octombrie 2017 a sancţionat Amazon pentru facilităţile fiscale de care beneficiază din partea statului Luxemburg.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...