UE a pus la dispoziţia Greciei miliarde de euro în numerar, cu avioane secrete

Uniunea Europeană a furnizat în secret bani Greciei, în vara anului 2011, în timp ce ţara s-a confruntat cu criza, iar băncile ei au fost ameninţate de crah. Avioanele livrau banii în numerar. Este vorba despre 10 miliarde de euro, susţine publicaţia britanică "Daily Mail". Transportarea banilor a avut loc cu ajutorul unor avioane de marfă "Boeing", cu sigla companiei internaţionale Maersk. O parte din livrări s-au făcut şi de avioane militare greceşti.
Economica.net - joi, 29 aug. 2013, 06:20
UE a pus la dispoziţia Greciei miliarde de euro în numerar, cu avioane secrete

Atena a fost de acord cu condiţiile „troicii” pentru salvarea economiei şi a sistemului său bancar, însă a cerut de urgenţă ajutor când băncile au fost ameninţate că nu dispun de o sumă suficientă de bani în numerar pentru a plăti depozitele clienţilor. Din cauza crizei, grecii au început să îşi retragă în masă economiile – câte 1-2 miliarde de euro pe zi – conform anumitor estimări – şi să le investească în imobiliare sau alte active în străinătate sau să îi ascundă sub saltea.

Dacă băncile nu ar mai fi restituit banii deponenţilor, criza ar fi afectat şi alte state din zona euro. Pentru a menţine stabilitatea monedei euro, Uniunea Europeană ia decizia de a tipări bancnote şi de a le trimite la Atena, de unde, cu maşini de poliţie şi convoaie, banii au ajuns la băncile din întreaga ţară, informeaza Rador.ro

Însăşi Grecia poate să facă monede euro şi să aibă emisii de bancnote de câte 10 euro. Aceste bancnote erau însă bune în special pentru bancomate, iar la bănci erau necesare bancnote mai mari.

Mult apreciata bancnotă de 500 de euro, cea mai valoroasă bancnotă din lume, se poate tipări doar de Bundesbank, Banca Naţională a Austriei şi Banca Naţională a Luxembourgului.

Operaţiunea secretă a continuat, fără ca nimeni să observe, iar valoarea obligaţiunilor care circulau în Grecia se dublase, de la 19 miliarde de euro în anul 2009, la 40 de miliarde de euro în septembrie 2011. Până în vara anului 2012, suma totală s-a ridicat la 48 de miliarde de euro, din care ultimele zece miliarde de euro, dar poate şi mai mulţi bani, au ajuns în Grecia cu ajutorul acestor zboruri secrete, susţine ziarul britanic.

Grecia poate avea nevoie de un al treilea pachet de susţinere, însă nu va adopta cu acesta şi măsuri suplimentare anticriză, a declarat ministrul grec de finanţe, Yanis Sturnaras. „Dacă se dovedeşte că Grecia are nevoie de ajutor suplimentar, acesta va fi în limita a circa 10 miliarde de euro, adică cu mult mai puţin decât programele precedente”, a declarat ministrul, duminică, pentru publicaţia Proto Tema.

Până în prezent, Grecia a primit în total circa 240 de miliarde de euro, iar în luna iulie, FMI a calculat că în perioada 2014-2015 îi vor trebui încă 11 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine şi demnitatea de vicepremier şi că obiectivul Executivului va fi......
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Azi, 23 decembrie, se decide totul
După negocierile de la Cotroceni și Consiliul Național al PSD, s-a conturat forma noului guvern: 16 ministere, din care ...
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de afiș și la vânzări și la profit, în primele nouă luni din 2024. Ce urmează să se întâmple cu prețurile?
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de ...
Cele două societăți care vând RCA în România în baza pașaportului european, fiind autorizate, supravegheate și reglementate ...