UE a semnat un acord de finanțare de 8,7 miliarde de euro cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA)

Uniunea Europeană a semnat marţi cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) o convenţie cadru de parteneriat financiar (FFPA) care garantează o investiţie de aproape nouă miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 iun. 2021, 19:08
UE a semnat un acord de finanțare de 8,7 miliarde de euro cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA)

Această convenţie defineşte rolurile atribuite Comisiei Europene, ESA şi Agenţiei Uniunii Europene pentru Programe Spaţiale (EUSPA), nou înfiinţată.

Documentul a fost semnat la Bruxelles de comisarul european Thierry Breton (foto), directorul general al ESA, Josef Aschbacher, şi directorul EUSPA, Rodrigo Da Costa, în cadrul unei ceremonii care a fost difuzată online.

Thierry Breton a anunţat cu această ocazie lansarea oficială a noului program spaţial european, al cărui buget a fost deja adoptat de UE. Acest buget este de 13,2 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.

„Trebuie să stabilim o agendă spaţială ambiţioasă şi care să marcheze o ruptură (în raport cu trecutul, n.r.) în viitor: să fie mai dinamică, mai inovatoare şi să îşi asume mai multe riscuri”, a declarat Thierry Breton, comisar european pentru politică industrială, piaţă internă, apărare şi spaţiu.

Acest program continuă dezvoltarea Galileo (sistemul european de navigaţie prin satelit), EGNOS (care îi aduce un plus de precizie proiectului Galileo pentru servicii specializate) şi Copernicus (dedicat monitorizării Terrei).

ESA va avea sarcina de a proiecta segmentul spaţial al GOVSATCOM, viitorul sistem de comunicaţii securizate pentru situaţii de criză între statele din UE (seisme, atacuri informatice asupra unui stat membru, etc.)

Investiţia UE alocată către ESA pentru perioada 2021-2027 se ridică la 8,7 miliarde de euro, a precizat directorul general al ESA, Josef Aschbacher.

Convenţia semnată marţi „stabileşte un lanţ de comandă foarte clar”, a explicat Timo Pesonen, directorul Direcţiei generale pentru Apărare, Industrie şi Spaţiu din cadrul UE. Această direcţie este ordonatorul principal de credite, ESA este „arhitectul conceptual” al programelor, iar EUSPA are sarcina de a le implementa şi exploata.

Felicitând UE pentru ambiţiile sale din domeniul spaţiual, directorul ESA, Josef Aschbacher, a reamintit că în Statele Unite „cheltuielile publice pentru spaţiu sunt de cinci, şase sau şapte ori mai mari decât cele din Europa”.

El a salutat de asemenea trimiterea de către China a unui echipaj compus din trei astronauţi la bordul unei staţii spaţiale proprii prin intermediul unei rachete lansatoare proprii, în contextul în care Europa îşi trimite astronauţii în spaţiu cu rachete ruseşti sau americane. „Ce vrea Europa să realizeze şi unde vrea să ajungă Europa?”, s-a întrebat directorul ESA, reamintind că Agenţia Spaţială Europeană intenţionează să organizeze o dezbatere pe această temă în cadrul unui summit care va avea loc la începutul anului 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...