UE acuză MasterCard că umflă artificial costul plăţilor cu cardul

Economica.net
09 07. 2015
mastercard_43357100

Comisia a înaintat MasterCard o ‘declaraţie de obiecţii’ prin care susţine că regulile MasterCard împiedică băncile să ofere comisioane mai mici pentru comercianţii cu sediul într-un alt stat membru unde comisioanele sunt mai mici. În consecinţă, comercianţii nu pot profita de comisioanele mai mici din altă parte, iar competiţia transfrontalieră dintre bănci este limitată, ceea ce încalcă regulile antitrust europene.

‘În prezent, bănuim că MasterCard umflă artificial costul plăţilor cu cardul, ceea ce îi afectează pe consumatorii şi comercianţii din UE. Suntem îngrijoraţi atât de regulile aplicate de MasterCard pentru tranzacţiile transfrontaliere în interiorul UE cât şi cu privire la comisioanele percepute de la comercianţi pentru a primi plăţi efectuate de cardurile emise în afara Europei’, a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

Executivul comunitar a deschis o anchetă împotriva MasterCard în luna aprilie 2013. MasterCard va trebui acum să răspundă acuzaţiilor Bruxelles-ului. Ulterior Comisia va lua o decizie finală, iar dacă se va dovedi că bănuielile sale sunt întemeiate ar putea decide să aplice o amendă de maximum 10% din cifra de afaceri a companiei, scrie Agerpres.

Plăţile cu cardul joacă un rol cheie pe piaţa unică, atât pentru achiziţiile interne cât şi pentru cumpărăturile peste graniţă sau cele efectuate online. Anual, peste 40% din plăţile non-cash ale consumatorilor şi companiilor europene se fac în prezent prin intermediul cardurilor.

În luna martie a acestui an, Parlamentul European a adoptat un act legislativ care limitează comisioanele pe care băncile le aplică între ele cu ocazia plăţilor efectuate cu cardul bancar. Noua lege europeană prevede că pentru tranzacţiile cu cardurile de credit comisionul va fi limitat la 0,3% din valoarea tranzacţiilor atât în cazul plăţilor transfrontaliere cât şi al celor domestice. Pentru cardurile de debit comisionul va fi limitat la 0,2% din valoarea tranzacţiilor.

Noile reguli se referă la cardurile de tip MasterCard şi Visa. În schimb, plafonarea comisioanelor nu va afecta unele carduri precum cele utilizate în sisteme cu trei părţi (cum este cazul American Express sau Diners).