UE analizează mai multe „piste” pentru un nou program de ajutor destinat Spaniei

Uniunea Europeană analizează mai multe"piste" pentru un nou program de susţinere a Spaniei, eventual sub forma unor intervenţii pe pieţe, în schimbul unui memorandum cu noi condiţii impuse autorităţilor de la Madrid, a declarat vineri o sursă comunitară, citată de AFP.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 14:56
UE analizează mai multe

Liderii din zona euro şi-au dat acordul, pe 20 iulie, pentru un ajutor de 100 de miliarde de euro destinat băncilor spaniole, afectate de spargerea unei bule speculative imobiliare. Cu toate acestea, s-au amplificat presiunile pieţei financiare asupra Spaniei pentru ca ţara să ceară un ajutor mai amplu.

Sursa a arătat că „nu au loc negocieri oficiale întrucât nu există o solicitare formală din partea Spaniei, dar există piste de reflexie asupra unui program de ajutor dincolo de sectorul bancar”.

De asemenea, premierul spaniol Mariano Rajoy „pare să pregătească opinia publică” pentru această eventualitate, după ce mult timp a dat asigurări că ţara nu va avea nevoie de un plan de salvare.

„Opţiunea care se conturează este nu un program complet ci un memorandum privind un plan limitat de intervenţii pe piaţă”, a indicat sursa.

Discuţiile ar urma să se concentreze pe conţinutul memorandumului şi condiţiile care vor fi incluse, care s-ar putea referi la recomandările făcute în primăvară de Comisia Europeană în domeniul bugetului, în special în privind pensiilor, liberalizarea anumitor profesii sau a anumitor sectoare, cum sunt cele de gaze şi electricitate.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista o claritate privind persoana care va fi propusă pentru funcţia de......
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia ...