UE anchetează informaţiile despre exporturi de armament, inclusiv din România, în Siria
Maja Kocijancic, purtătorul de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe Federica Mogherini, a declarat marţi seară că Serviciul European pentru Activităţi Externe (SEAE) „este foarte activ în acest domeniu”.
„Verificăm informaţiile cuprinse în raportul publicat” de Reţeaua de Investigaţii Jurnalistice din Balcani (Balkan Investigative Reporting Network, BIRN) şi de Proiectul de Monitorizare a Infracţionalităţii Organizate şi Corupţiei (Organised Crime and Corruption Reporting Project, OCCRP).
„SEAE colectează deja informaţii despre armamentul descoperit în Siria şi Irak”, a precizat Maja Kocijancic pentru site-ul BIRN.eu.com, citat de Mediafax.
Un alt funcţionar european a confirmat, sub protecţia anonimatului, că datele raportului despre exporturile de armament sunt verificate. „Suntem la curent cu informaţiile din raport şi le verificăm”, a declarat sursa europeană pentru agenţia rusă Sputnik.
Statele membre ale Uniunii Europene şi cele candidate la aderare pot autoriza exporturi de armament abia după ce se asigură că nu există riscul ajungerii armelor la organizaţii teroriste.
Ţări est-europene, inclusiv România, au aprobat vânzări de armament de peste un miliard de euro, în ultimii patru ani, spre ţări din Orientul Mijlociu care alimentează cu arme grupări implicate în războiul civil din Siria, inclusiv reţeaua SI, arată un raport elaborat de organizaţiile BIRN şi OCCRP publicat la sfârşitul lunii iulie.
Mii de arme automate de tip AK-47, obuze de mortieră, lansatoare de rachetă, sisteme antitanc şi sisteme de artilerie sunt exportate din estul şi sud-estul Europei în ţări din Orientul Mijlociu care se învecinează cu Siria. Există suspiciuni că cele mai multe dintre armele exportate au ca destinaţie finală Siria, alimentând războiul civil izbucnit acum cinci ani, relevă raportul elaborat de Reţeaua de Investigaţii Jurnalistice din Balcani (Balkan Investigative Reporting Network, BIRN) şi de Proiectul de Monitorizare a Infracţionalităţii Organizate şi Corupţiei (Organised Crime and Corruption Reporting Project, OCCRP).
Date despre exporturi de armament, rapoarte ONU şi contracte demonstrează că armament în valoare de 1,2 miliarde de euro a fost exportat, începând din anul 2012, din România, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Cehia, Muntenegru, Slovacia şi Serbia, precizează documentul.
„Începând din anul 2012, opt ţări central şi est-europene au exportat armament şi muniţie în valoare de cel puţin 1,2 miliarde de euro spre patru ţări din Orientul Mijlociu care aprovizionează cu arme conflictele din Siria şi Yemen. Investigaţia efectuată de BIRN şi OCCRP relevă că unele arme au ajuns la grupuri ale opoziţiei siriene susţinute de Occident, dar că altele sunt folosite de combatanţi islamişti, inclusiv de reţeaua teroristă Stat Islamic”, precizează raportul.
Conform concluziilor investigaţiei, România ar fi exportat în Orientul Mijlociu, în ultimii patru ani, armament în valoare de 81 de milioane de euro.