UE aplică un nou sistem pentru soluţionarea litigiilor fiscale dintre statele membre
Noul sistem va contribui la identificarea de soluţii pentru litigiile fiscale dintre statele membre, apărute ca urmare a interpretării şi aplicării acordurilor şi convenţiilor internaţionale care prevăd eliminarea dublei impuneri. Estimările arată că, în prezent, în UE sunt în curs de soluţionare 2.000 de astfel de litigii, dintre care aproximativ 900 durează de peste doi ani.
Mecanismul va garanta că întreprinderile şi cetăţenii îşi pot soluţiona mai rapid şi mai eficient litigiile legate de tratatele fiscale, în special cele care vizează dubla impunere. Aceste litigii constituie un obstacol major atât pentru întreprinderi, cât şi pentru persoane fizice, şi creează incertitudine, costuri inutile şi probleme legate de fluxurile de numerar. În acelaşi timp, noua directivă introduce mai multă transparenţă în ceea ce priveşte litigiile fiscale din UE.
„Un sistem fiscal echitabil şi eficient în UE ar trebui să garanteze, de asemenea, că aceleaşi venituri nu sunt impozitate de două ori de către două state membre diferite. Atunci când se întâmplă acest lucru, problema ar trebui rezolvată rapid şi eficient. De luni, litigiile fiscale vor fi soluţionate mult mai uşor. Vor fi mult mai bine aparate drepturile companiilor, în special ale întreprinderilor mici, şi ale persoanelor fizice care se pot confrunta cu probleme de flux de numerar ca urmare a dublei impuneri. De acum, ele au certitudinea că problemele de natură fiscală le pot fi rezolvate de autorităţile judiciare relevante într-un interval de timp acceptabil şi previzibil, în loc să treneze mai mulţi ani”, a declarat comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici.
Dubla impunere apare atunci când două sau mai multe ţări revendică dreptul de a impozita aceleaşi venituri sau profituri ale unei companii sau ale unei persoane. Acest lucru poate rezulta, de exemplu, dintr-o neconcordanţă între normele naţionale din diferite jurisdicţii sau din interpretări divergente ale aceleiaşi dispoziţii dintr-un tratat fiscal bilateral. Până în prezent, nu a existat decât o convenţie multilaterală care să ofere autorităţilor fiscale posibilitatea de a supune un litigiu arbitrajului, însă fără niciun mijloc care să permită contribuabilului să declanşeze el însuşi acest proces. În prezent, autorităţile fiscale nu au obligaţia de a ajunge la un acord final.
Noua directivă privind mecanismele de soluţionare a litigiilor fiscale ar urma să contribuie la o mai bună soluţionare a litigiilor fiscale, deoarece statele membre vor avea de acum obligaţia legală de a lua decizii concludente. Contribuabilii implicaţi în litigii fiscale care decurg din acordurile sau convenţiile fiscale bilaterale ce prevăd eliminarea dublei impuneri pot iniţia de acum o procedură de acord amiabil prin care statele membre în cauză trebuie să încerce sa soluţioneze litigiul pe cale amiabilă în termen de doi ani.
Dacă, la sfârşitul acestei perioade de doi ani, nu s-a găsit nicio soluţie, contribuabilul poate solicita crearea unei comisii consultative care să emită un aviz. Dacă statele membre nu fac acest lucru, contribuabilul poate introduce o acţiune în faţa instanţei naţionale şi poate obliga statele membre să acţioneze.
Comisia consultativă va fi formată din trei membri independenţi, numiţi de statele membre în cauză şi din reprezentanţi ai autorităţilor competente în cauză. Comisia trebuie să emită un aviz în termen de şase luni, pe care statele membre în cauză trebuie să îl ducă la îndeplinire, cu excepţia cazului în care ajung de comun acord la o altă soluţie în termen de şase luni de la emiterea avizului.
Dacă decizia nu este pusă în aplicare, contribuabilul care a acceptat decizia finală şi a renunţat la dreptul sau la căi de atac interne în termen de 60 de zile de la notificare poate solicita instanţelor naţionale punerea în aplicare a deciziei finale. Statele membre sunt obligate să notifice contribuabilii şi să publice decizia finală completă sau un rezumat al ei.
Noua directivă se aplica oricărei plângeri introduse începând cu 1 iulie 2019 cu privire la chestiuni litigioase legate de venituri sau capitaluri obţinute într-un exerciţiu financiar care începe din 1 ianuarie 2018 sau ulterior acestei date. Autorităţile competente pot conveni, de asemenea, să aplice directiva în cazul oricărei plângeri depuse înainte de aceasta zi sau pentru exerciţiile fiscale anterioare.