UE aprobă îngheţarea a 495 de milioane de euro pentru Ungaria
Ministrul danez de finanţe, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a precizat însă că decizia de îngheţare a fondurilor va fi ridicată ‘fără întârziere’ dacă Ungaria va lua măsurile de corecţie necesare până la 22 iunie, când va avea loc următorul consiliu al miniştrilor de finanţe.
Decizia de marţi a ECOFIN urmează o recomandare a Comisiei Europene. Este pentru prima dată când o ţară membră a Uniunii Europene ar putea fi efectiv sancţionată pentru deficit excesiv conform noilor reguli de întărire a disciplinei bugetare.
Suma de 495 de milioane de euro reprezintă 29% din fondurile de coeziune în valoare de 1,7 miliared de euro programate pentru Ungaria în 2013.