UE ar putea aloca imediat între 28 şi 40 de miliarde euro pentru susţinerea firmelor afectate de coronavirus – BEI

Uniunea Europeană ar putea furniza imediat între 28 şi 40 miliarde euro pentru susţinerea firmelor mici şi mijlocii afectate de efectele pandemiei de coronavirus, estimează Banca Europeană de Investiţii (BEI), într-o scrisoare trimisă miniştrilor europeni de Finanţe, transmite Reuters preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 16 mart. 2020, 16:58
UE ar putea aloca imediat între 28 şi 40 de miliarde euro pentru susţinerea firmelor afectate de coronavirus - BEI
Însă acest ajutor nu va fi suficient pentru a calma pieţele financiare subliniază BEI, care a făcut un apel pentru „garanţii suplimentare importante” din partea guvernelor statelor membre, garanţii pe care BEI ar putea să le utilizeze pentru a menţine deschis accesul la finanţare pentru IMM-uri.

În această scrisoare, trimisă duminică, BEI avertizează că activitatea economică din Europa se restrânge ca rezultat al deciziilor guvernamentale destinate limitării răspândirii virusului şi modificării comportamentului social.

„Pagubele economice rezultate sunt imediate şi extinse”, scrie preşedintele BEI, Werner Hoyer în această scrisoare consultată de Reuters. „Avem nevoie de un răspuns economic puternic la criza coronavirusului. Evoluţiile economice şi financiare imediat în faţa noastră se apropie de un punct de cotitură. Dacă Europa vrea să îşi dovedească valoarea în situaţia actuală, trebuie să acţioneze la unison”, se mai arată în scrisoarea preşedintelui BEI.

Miniştrii de Finanţe din cele 27 de state membre vor participa luni, 16 martie 2020, începând cu ora 16:00, la o videoconferinţă în cadrul reuniunii Eurogrup extins, care are ca scop instituirea unor măsuri economice coordonate la nivelul Uniunii Europene.

Potrivit BEI, instituţie numită şi braţul financiar al Uniunii Europene, redirecţionarea banilor aflaţi deja în circuitul de alocare al băncii precum şi redirecţionarea unor fonduri care în prezent sunt utilizate drept garanţii pentru schema de investiţii EFSI, ar genera 28 miliarde euro. Alte 12 miliarde euro ar putea veni de pe urma operaţiunilor de leveraging, iar o sumă suplimentară de 1,5 miliarde euro ar proveni de pe urma optimizării riscurilor în bugetul UE şi în bilanţul BEI, a adăugat instituţie financiară.

„Europa are nevoie de un moment de tip „orice este nevoie” în răspunsul la criza coronavirusului”, susţine Werner Hoyer, făcând referire la planul Germaniei de a oferi garanţii nelimitate pentru companiile afectate de pandemie. „Este ceva diferit de fondurile de tip bailout deoarece ne permite să depăşim problema şi să evităm nevoia unor bail-out-uri care să calmeze pieţele. Aceasta ar fi o măsură de consolidare a încrederii economice şi politice care ar evita insolvenţele şi ar ajuta eforturile europene de combatere a virusului”, a adăugat Hoyer.

Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...