UE ar putea impune vize americanilor şi canadienilor ca măsură coercitivă faţă de tratamentul aplicat românilor

Economica.net
07 04. 2016
pasaport_54162100_47265300

Comisia Europeană analizează posibilitatea introducerii obligativităţii vizelor în Uniunea Europeană pentru cetăţenii Statelor Unite ale Americii şi Canadei, ceea ce ar putea duce la creşterea tensiunilor transatlantice în contextul negocierilor purtate între Bruxelles şi Washington pentru un amplu acord de liber schimb, aşa-numitul Tratat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), transmite joi Reuters, citând o sursă europeană.

SUA şi Canada solicită vize pentru cetăţenii români şi bulgari, ai căror state au aderat la Uniunea Europeană în 2007. Pe lista ţărilor membre ale UE neincluse în programul american Visa Waiver, de exceptare de vize, se mai află Croaţia, Republica Cipru şi Polonia.

Comisia Europeană va discuta acest subiect marţea viitoare, având în vedere refuzul autorităţilor americane şi canadiene de a ridica obligativitatea vizelor pentru cetăţenii unora dintre statele membre ale Uniunii.

Discuţia va interveni cu doar o săptămână înaintea deplasării pe care o va efectua preşedintele american Barack Obama în Europa şi în care, potrivit unui comunicat anterior al Casei Albe, va apăra TTIP şi va sublinia angajamentul SUA în domeniile comerţului şi investiţiilor.

‘O dezbatere şi decizie politică sunt, evident, necesare asupra unui subiect atât de important. Există însă un risc real ca UE să se îndrepte spre (introducerea de) vize pentru cele două state’, a declarat o sursă europeană pentru Reuters.

Negocierile comerciale pentru un acord transatlantic de liber schimb între Bruxelles şi Washington se află într-un punct crucial, ambele părţi considerând că există şanse mai mari de adoptare înainte de sfârşitul mandatului lui Barack Obama la Casa Albă, în ianuarie 2017.

Preşedintele american va fi prezent la târgul de tehnologie Hannover Messe 2016, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel pe 24 aprilie, deplasarea în Germania fiind precedată de o vizită în Marea Britanie.