UE ar putea permite reducerea mai rapidă a impozitelor aplicate energiei electrice de către statele membre, în cazul unor scumpiri neașteptate
În 2021, Comisia Europeană (CE) a propus revizuirea reglementărilor din blocul comunitar privind impozitarea energiei, pentru a le face mai prietenoase cu mediul, inclusiv prin introducerea de taxe pe carburanţii poluanţi folosiţi în domeniul aviaţiei, care în prezent sunt scutiţi de taxele la nivel european.
Ani de zile statele membre UE nu au reuşit să ajungă la un acord privind propunerile CE, pe fondul divergenţelor legate de taxarea din domeniul transporturilor.
Conform unui document consultat de Reuters, Ungaria, care luna aceasta a preluat preşedinţia rotativă a UE, a revizuit propunerile şi a propus un compromis. Guvernele vor putea reduce impozitarea energiei sub nivelul ratelor minime din UE, dacă preţul electricităţii sau sau al unui produs energetic creşte cu peste 40% timp de peste trei luni, se arată în document.
Astfel va fi mai uşor pentru guverne să reducă rapid taxele, să scadă facturile consumatorilor, ca răspuns la o criză a energiei, cum a fost cea cu care s-a confruntat Europa în 2022, când preţurile gazelor au atins un nivel record, după ce Rusia a redus livrările spre Europa.
Anterior, propunerea UE prevedea reducerea impozitării energiei dacă preţul electricităţii creşte cu peste 70% timp de peste şase luni.
Dar propunerea Ungariei nu atinge problema sensibilă a transportului şi introducerea de taxe pe carburanţii poluanţi folosiţi în domeniul aviaţiei.
Unii diplomaţi UE sunt sceptici că se va ajunge la un acord. Schimbarea politicii fiscale a UE este dificilă deoarece este necesară aprobarea unanimă a tuturor statelor membre UE.