UE ar putea reduce o amendă record, de 900 mil euro, din cauza unei erori de calcul

Economica.net
30 01. 2013
europa_uniunea_europeana_09068800_66837200

Autorităţile de reglementare vor opera mici rectificări în privinţa valorii amenzii, după ce au descoperit că au greşit la evaluarea vânzărilor de produse din sticlă pentru maşini, au spus sursele.

O amendă de 370 de milioane de euro primită de Pilkington, divizie a Nippon Sheet Glass, ar putea fi de asemenea diminuată din acelaşi motiv.

Saint-Gobain, cel mai mare furnizor de materiale de construcţii din Europa, a primit în 2008 cea mai mare amendă aplicată de UE pentru că a plănuit, împreună cu mai multe firme concurente în perioada 1998-2003, să fixeze un anumit nivel al preţurilor la parbrize şi geamuri pentru autovehicule vândute producătorilor auto. Amenda aplicată Saint-Gobain a fost majorată, întrucât compania nu se afla la prima sancţiune pentru participarea la un cartel al preţurilor.

Asahi Glass (Japonia) şi Soliver (Belgia) au fost de asemenea sancţionate pentru participarea la cartelul preţurilor cu Saint-Gobain şi Pilkington.

Amenda totală impusă celor patru companii, de 1,3 miliarde de euro, a fost cea mai mare aplicată unui cartel în decembrie, când a fost depăşită de o sancţiune de 1,47 miiarde de euro impusă mai multor companii, inclusiv Royal Philips Electronics şi LG Electronics, ca urmare a constituirii unui cartel al preţurilor vizând componente pentru televizoare.

Amenzile antitrsut ale UE sunt bazate pe vânzările de produse pentru care companiile încearcă să fixeze preţul prin constituirea unui cartel, iar valoarea acestora nu poate depăşi 10% din veniturile anuale totale.