Update: Borrell anunță că UE le blochează activele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale ministrului de Externe Serghei Lavrov

Update: Uniunea Europeană a fost de acord să îi adauge pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe ministrul de externe Serghei Lavrov pe lista persoanelor sancţionate în urma invaziei Rusiei în Ucraina, a declarat vineri şeful politicii externe a UE, Josep Borrell.
AGERPRES - vin, 25 feb. 2022, 15:25
Update: Borrell anunță că UE le blochează activele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale ministrului de Externe Serghei Lavrov

”Permiteţi-mi să remarc faptul că singurii şefi de stat din lume sancţionaţi de Uniunea Europeană sunt Assad din Siria, Lukaşenko din Belarus şi acum Putin din Rusia”, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă după o reuniune a miniştrilor de externe din UE pentru a discuta detaliile sancţiunilor blocului, relatează Reuters.

El a vorbit după o reuniune a miniştrilor de externe din UE-27 care au aprobat în mod oficial un pachet de sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei, anunţat joi seara de şefii de stat şi de guvern europeni.

Sancţiunile care îi vizează pe Vladimir Putin şi Serghei Lavrov sunt ”aceleaşi” cu cele prevăzute pentru celelalte personalităţi menţionate pe această listă neagră europeană, inclusiv ”îngheţarea activelor”, a precizat Borrell, conform AFP.

Londra plănuieşte, de asemenea, sancţiuni „iminente” împotriva liderului de la Kremlin şi a ministrului său de externe.

Toţi membrii Dumei, camera inferioară a parlamentului, se află acum pe lista UE, precum şi 26 de oameni de afaceri. Persoanele sancţionate au, de asemenea, interdicţie de a intra în UE.

”Nu pot sublinia îndeajuns cât de grav este acest lucru”, a declarat Borrell, care a afirmat că pachetul de sancţiuni este „cel mai dur implementat vreodată”. El a subliniat că UE ar putea lua în continuare măsuri de retorsiune suplimentare, dacă este necesar, dar „pentru moment trebuie să ne concentrăm eforturile asupra punerii în aplicare” a ceea ce s-a decis deja.

UE a decis să limiteze drastic accesul Rusiei la pieţele de capital europene, ceea ce face mai dificilă şi mai costisitoare finanţarea datoriei sale. De asemenea, va reduce accesul ţării la tehnologii esenţiale, privând-o de componente electronice şi software, ceea ce va afecta grav economia ţării.

Avioanele, piesele şi echipamentele pentru industria aerospaţială şi tehnologia de rafinare pentru industria petrolieră nu vor mai putea fi exportate în Rusia. Aceste restricţii vor afecta, de asemenea, bunurile cu dublă utilizare (civilă şi militară).

Băncile din UE nu vor putea accepta depozite de peste 100.000 de euro de la cetăţeni ruşi, iar mai multor companii ruseşti de stat li se va refuza accesul la finanţare din partea UE.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut blocarea accesului Rusiei la sistemul de mesagerie bancară Swift pentru a o izola financiar de restul lumii, cum a fost cazul Iranului la sfârşitul anului 2019. Aproximativ 300 de bănci şi instituţii ruseşti folosesc Swift pentru transferurile lor interbancare de bani.

Dar nu s-a dat curs acestei cereri. Statele membre pun frână, inclusiv Germania, care este puternic dependentă de gazul rusesc pentru aprovizionarea sa şi preferă să ia în considerare acest lucru pentru mai târziu.

”Această chestiune a fost luată în considerare (dar) în acest moment nu a existat unanimitatea necesară, aşa că nu se află în pachet”, a declarat Josep Borrell, subliniind că această măsură rămâne „o posibilitate” pentru viitor.

Știrea inițială

Uniunea Europeană a decis vineri blocarea tuturor activelor preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, şi ale ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat agenţiei Reuters un oficial european.

Sub rezerva anonimatului, sursa respectivă a dezvăluit că ambasadorii statelor membre ale UE au decis sancţionarea personală a liderului de la Kremlin şi a şefului diplomaţiei de la Moscova chiar înainte de aprobarea următorului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invadarea Ucrainei, scrie Agerpres.

Cu puţin timp înainte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ceruse Uniunii să sancţioneze Rusia mai rapid şi mai drastic.

Oficialul citat de Reuters susţine că „ne mişcăm cât de repede putem” şi a adăugat că ar putea fi decise sancţiuni şi împotriva altor oligarhi ruşi, care nu au fost afectaţi până acum de măsurile luate de UE.

Miniştrii de externe din cele 27 de ţări din Uniune urmează să se reunească la ora 14.00 GMT (16.00 ora României) pentru a stabili detaliile pachetului de sancţiuni convenit deja în principiu de şefii de state şi de guverne europeni, la un summit de urgenţă care a avut loc în cursul dimineţii.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...