UE cere Franţei să reformeze sistemul de pensii şi să reducă costurile angajatorilor

Economica.net
21 06. 2013
franta_1_41659800_57531300

Miniştrii au susţinut recomandările detaliate ale Comisiei Europene, din luna mai, privind reformele necesare în Franţa, în pofida opoziţiei Parisului că executivul comunitar nu poate „dicta” politicile interne ale ţării.

Franţa recunoaşte că trebuie să echilibreze sistemul costisitor de pensii şi să recâştige competitivitatea economică pentru a ieşi din recesiune, scrie cotidianul New York Times.

Recomandările detaliate ale Comisiei asupra reformelor, mai ales în privinţa pensiilor, i-au călcat însă pe nervi pe francezi, iar preşedintele Francois Hollande a insistat că Franţa va schimba lucrurile în propriul său ritm.

Miniştrii de Finanţe din UE au reluat vineri mesajul Comisiei, afirmând că posibilele măsuri ar putea include extinderea perioadelor de contribuţie la sistemul de pensii şi revizuirea unor programe speciale, fără însă a creşte povara contribuţiilor sociale pentru angajatori.

„Sistemul de pensii va ajunge la deficite uriaşe până în 2020 şi sunt necesare măsuri urgente pentru a remedia situaţia”, se arată într-un comunicat comun al miniştrilor.

Franţei i s-a recomandat şi să simplifice sistemul de taxe, să ridice restricţiile pentru unele profesii, să controleze cheltuielile bugetare şi să reformeze urgent sistemul de beneficii pentru şomeri.

Miniştrii de Finanţe au prelungit cu încă doi ani termenele până la care Franţa, Spania, Polonia şi Slovenia trebuie să reducă deficitele bugetare sub 3% din PIB. Olanda şi Portugalia au primit extensii de câte un an, în timp ce Belgia trebuie să respecte limita de 3% în acest an.