UE cere Ungariei clarificări în legătură cu legea ce permite construcţia gazoductului South Stream

Comisia Europeană a anunţat marţi că a cerut guvernului de la Budapesta să clarifice un amendament la o lege adoptat cu o zi în urmă de parlamentul ungar, în virtutea căruia vor putea începe lucrările de construcţie a secţiunii gazoductului South Stream de pe teritorul Ungariei, transmit agenţiile AFP şi DPA.
Economica.net - mar, 04 nov. 2014, 19:12
UE cere Ungariei clarificări în legătură cu legea ce permite construcţia gazoductului South Stream

Amendamentul cu caracter general permite unei companii să construiască un gazoduct chiar dacă nu are licenţele necesare pentru a-l opera, fapt care va oferi societăţii mixte, în care compania ungară de stat MVM şi cea rusă Gazprom deţin fiecare 50% din acţiuni, posibilitatea să înceapă lucrările.

„Comisia Europeană a înţeles că amendamentul a fost propus în contextul realizării conductei South Stream”, a declarat Anna-Kaisa Itkonen, purtătoare de cuvânt în cadrul executivului comunitar.

Regulile europene nu împiedică statele să acorde autorizaţii separate pentru construcţia şi operarea conductelor, dar eliberarea acestor autorizaţii trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi nediscriminatorii, or noua prevedere legală ungară nu clarifică criteriile după care companiile pot obţine aceste autorizaţii, a explicat ea.

Uniunea Europeană a cerut suspendarea lucrărilor la gazoductul South Stream, promovat intens de compania rusă Gazprom, estimând că unele state pe teritoriul cărora va trece conducta ar putea să încalce normele comunitare ce interzic furnizorilor de gaze naturale să controleze şi accesul la conductele care transportă aceste gaze. Decizia definitivă a Comisiei Europene privind conformitatea proiectului cu legislaţia europeană a fost amânată ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei pentru acţiunile acesteia din urmă împotriva Ucrainei.

Tot marţi, premierul ungar Viktor Orban şi-a reafirmat determinarea de a realiza acest proiect. „Chiar dacă există tulburări în Ucraina, gazele trebuie să ajungă în Ungaria, iar pentru acest lucru avem nevoie de o altă conductă” decât cea care traversează în prezent Ucraina, a argumentat el în faţa presei. „Germania a construit deja conducta North Stream şi poate evita astfel sursa potenţială de pericole care este Ucraina”, a continuat el, menţionând că Ungaria nu vrea mai mult decât ce a obţinut Germania.

Gazoductul South Stream va pleca din Rusia spre Bulgaria, pe sub Marea Neagră. În Bulgaria se va ramifica în două – spre nord, prin Serbia, Ungaria şi Austria, şi spre sud, către Grecia şi sudul Italiei. Construcţia gazoductului a început în decembrie 2012. Acţionarii proiectului sunt Gazprom cu 50%, Eni (Italia)

Te-ar mai putea interesa și
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul pachet de măsuri fiscale care va fi depus rapid în Parlament pentru......
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...