UE consideră „disproporţionată” ameninţarea Rusiei de a rupe relaţiile diplomatice cu Bulgaria

Uniunea Europeană a declarat vineri că ameninţarea Rusiei de a rupe relaţiile cu Bulgaria, dacă aceasta nu îşi revocă până la miezul nopţii în această seară decizia de a expulza 70 de diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj, este "disproporţionată", iar dacă se va materializa "va duce la o şi mai mare izolare" a Moscovei, potrivit EFE şi Reuters.
AGERPRES - vin, 01 iul. 2022, 15:15
UE consideră

UE consideră de asemenea ameninţarea Kremlinului ca „nejustificată”, potrivit unei declaraţii emise vineri de un purtător de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), care a susţinut decizia Sofiei ca fiind „în deplină concordanţă cu dreptul internaţional”, întrucât diplomaţii ruşi au „încălcat” Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, scrie Agerpres.

„Uniunea Europeană sprijină şi se solidarizează pe deplin cu Bulgaria în aceste circumstanţe şi va urmări îndeaproape această problemă”, subliniază declaraţia citată.

Executivul de la Sofia a cerut joi Rusiei să-şi retragă ultimatumul diplomatic, care conţinea ameninţarea cu închiderea ambasadei Rusiei din capitala bulgară.

Guvernul bulgar a anunţat marţi expulzarea a 70 de diplomaţi ruşi pe motiv că lucrează pentru serviciile secrete ale Moscovei şi le-a dat termen ca până duminică să părăsească ţara.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe bulgar, care a expulzat deja 13 diplomaţi ruşi de la începutul războiului împotriva Ucrainei, personalul diplomatic şi tehnic al Rusiei în Bulgaria, şi viceversa al Bulgariei în Rusia, nu ar trebui să depăşească 50 de persoane.

Moscova consideră că decizia Sofiei de a expulza diplomaţii ruşi a fost ordonată de „forţe externe” şi a ameninţat cu ruperea relaţiilor diplomatice cu Bulgaria.

Din cauza deciziei anunţate marţi de a expulza 70 de membri ai ambasadei Rusiei, Partidul Socialist Bulgar, succesor al fostului Partid Comunist, şi-a retras sprijinul pentru premierul bulgar Kiril Petkov, tocmai în momentul în care acesta încearcă să formeze un nou guvern după ce săptămâna trecută cel precedent căzuse în urma unei moţiuni de cenzură.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...