UE contestă la OMC investigaţia Chinei privind importurile de produse lactate din blocul comunitar
„Este pentru prima dată când UE a decis să conteste o investigaţie în stadiu iniţial. Acţiunea UE a fost determinată de un model repetat, prin care China iniţiază măsuri de apărare comercială, pe baza unor acuzaţii îndoielnice şi a unor probe insuficiente, într-o perioadă scurt de timp. Prin iniţierea contestaţiei, Comisia Europeană îşi respectă angajamentele de a apăra cu fermitate interesele industriei lactatelor din blocul comunitar şi a Politicii Agricole Comune (PAC), contra procedurilor abuzive”, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Astfel, Bruxelles-ul dă asigurări că a urmărit cu atenţie investigaţia, încă de la început, cooperând deplin cu producătorii UE de lactate şi autorităţile statelor membre UE.
Consultările solicitate luni de UE reprezintă primul pas în procedurile de soluţionare a litigiilor prevăzute de OMC. Dacă nu se va ajunge la o soluţie satisfăcătoare, UE ar putea solicita o comisie înfiinţată de OMC pentru a decide asupra acestei investigaţii.
În 21 august, China a anunţat lansarea unei investigaţii anti-subvenţii la anumite produse lactate importate din blocul comunitar. Ancheta vizează laptele lichid şi smântâna cu un conţinut de grăsime mai mare de 10% şi diverse tipuri de brânzeturi din UE. Sunt vizate subvenţiile conform PAC şi anumite programe regionale şi naţionale.
Comisia Europeană şi-a exprimat încrederea că aceste programe de subvenţii sunt pe deplin în linie cu reglementările internaţionale şi nu provoacă pagube industriei lactatelor din China.
Conform analiştilor, investigaţia demonstrează intenţia Beijingului de a contracara suprataxele introduse de Bruxelles pentru vehiculele electrice provenite din China. Produsele agricole şi alimentare sunt deseori vizate pentru bariere comerciale.
Investigaţia asupra importurilor de produse lactate din UE vine după o anchetă antidumping cu privire la industria europeană a cărnii de porc, anunţată de Beijing la mijlocul lunii iunie, în condiţiile în care China este principala piaţă de export a industriei europene a cărnii de porc.